Meciul din turul al treilea de la Wimbledon, cu Maria Sharapova de partea cealalta a fileului a lasat cu siguranta urme adanci in cariera Irinei Begu, semne pozitive fara doar si poate, chiar daca intalnirea cu a doua jucatoare a lumii a luat sfarsit cu o infrangere. Este nevoie de astfel de meciuri, desigur abordate cu curaj, care demonstreaza ca jucatorul este pe drumul cel bun, si ca in viitorul imediat se vor intampla lucruri imbucuratoare. Cu un 2015 foarte bun, Irina a ajuns sa fie favorita la un mare slam si statutul acesta a fost onorat.
Erau sanse normale ca sa se intalneasca in turul 3 cu o favorita din primele 3-4 locuri, si aceasta a fost Maria Sharapova, inca neanvinsa de nici o romanca.Irina a facut un meci curajos, mai ales primul set si finalul, chiar daca a trecut printr-o perioada mai slaba in meci, dar a demonstrat ca se afla in urcare, si top 20 nu mai pare deloc imposibil de atins. Artemon Apostu si Adrian Cruciat, antrenorii ei, au gasit un limbaj comun cu jucatoarea, mai ales de incredere reciproca si Irina progreseaza constant, crede in munca ei si cu calitatile pe care le are ii prevestim un viitor foarte frumos. Ea este tanara, dar deja experimentata si calita in multe turnee tari, iar meciul de la Londra o va face si mai puternica , fiindca si-a dat seama ca atunci cand isi face jocul ei sobru si eficient, poate rapune adversare mult mai bine clasate.Irina a reusit puncte de efect si a facut tribuna sa se entuziasmeze, sau sa ofteze cand a ratat, chiar a atacat cand a putut, are o alura eleganta si jocul ei place.Dupa deceptia ratarii finalului primului set, in care a egalat de 4 ori si s-a pierdut la 4-5, a urmat o oarecare parte retinuta, coroborata cu avantul rusoaicei, dar ea a renascut din nou si de la 0-5 a venit la 3-5, redevenind agresiva, curajoasa, cu bune servicii si lovituri adanci.
Acum, aflata pe locul 30, are deasupra ei pe Shuai Peng, Alize Cornet, Flavia Pennetta, Jelena Jankovic, Eugenie Bouchard si Svetlana Kuznetsova si sub ea pe Camila Giorgi, Zarina Diyas, Sloane Stephens, Cristina Mladenovic, Caroline Garcia sau Barbora Strycova, sa recunoastem o companie selecta, care indeamna la autodepasire.
Felicitari Irina si sa continui la dublu cate se va putea alaturi de Lara ta.
Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu Login