Este greu de trecut peste serii de infrangeri, care vin peste tine cu regularitate, cand din martie pana in mijlocul lui mai nu poti castiga nici un meci in 6 turnee, cand simti ca antrenorul nu te intelege si nu te ajuta sa iesi din pasa proasta in care te afunzi, cand sute de puncte care erau de aparat ti se scad fara drept de apel iar perspectiva devine sumbra…Sorana noastra a trecut prin toate aceste stari, apasatoare, care nu se puteau depasi doar prin simple antrenamente, fiindca izvorau de fapt din adancul fiintei sale. Starile emotionale care au stapanit-o vizibil ar fi trebuit “vindecate” in prima instanta si abea apoi sa vada daca modul de a aborda tenisul, cu lovituri de “totul sau nimic” mai pot fi profitabile.Acum, toate incepatoarele in ale WTA-ului stiu sa puna “latul” ca sa folosesc un termen din alt sport si sa dea inapoi obligandu-te sa mai risti odata si inca odata, pana apare greseala. Sa pierzi la Petra Martic care trece printr-o grea perioada, la Sharon Fichman, Victoria Duval, Teliana Pereira sau Stefanie Voegele, fete care pana mai ieri nu spuneau nimic in circuit, este o cale presarata cu multe frustrari.
Finalmente Sorana a hotarat sa il schimbe pe Victor Ionita din postura de antrenor, care nu a reusit sa o “stapaneasca”, in fond sa o ajute sa-si struneasca emotiile.Din pacate la 24-25 de ani trebuie sa fii tu insuti cel mai bun “terapeut”, sa te poti controla si linisti.
Sa nu intelegem ca intreg anul a fost chiar dezastruos, fiindca Sorana a reusit pe langa cele 15 iesiri din chiar primul tur al unor turnee si cate o victorie de 5 ori si de 4 ori intrarea in turul al treilea.Din fericire odata s-a intamplat la Roland Garros si odata la Dubai, unde s-au acordat puncte mai multe. Victoriile la Sara Errani si Roberta Vinci de la Dubai au fost tonice si chiar credeam ca Sorana leaga sirul victoriilor mari, dar a fost doar un foc de paie.Fara acele puncte, revenirea in prima suta, chiar in ultimul turneu jucat in China, nu ar fi fost posibila. Oricum, sa inchei sezonul in prima saptamana din octombrie a fost un semnal clar al saturarii la care s-a ajuns pe fond de dezamagire.
E posibil ca schimbarile din viata personala sa aduca un mai bun echilibru, poate si noul antrenor, argentinianul Juan Pablo Guzman sa reuseasca mai mul decat cel dinainte, dar oricum Sorana are de luat un nou start in anul viitor, care sa o urce pas cu pas, cu rabdare, pe masura …fizicului si a tehnicii dobandite cu atat truda.
La multi ani Sorana, la un an nou excelent pe toate planurile!
Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu Login