Formidabila performanta in sine, dar dupa un meci pe care nu sunt in stare sa-l calific: cu greseli ale Simonei Halep, sau cu realizari ale Alexandrei Cadantu?
Cum de obicei adevarul este pe la mijloc, sa spunem ca acest meci a fost extrem de disputat in partea a doua a lui, fiindca de la 0-5 in primul set Alexandra a intrat serios in meci si ne-a aratat de ce este nr.80 mondial si de ce a ajuns in semifinala.
Pana la urma a fost o afacere romaneasca de 70 de puncte WTA, care reprezinta recompensa pentru intrarea in finala turneului. Pentru Simona inseamna sa urce de pe 26 pe 24, iar pentru Alexandra un avans de alte 9 locuri pana pe 61.Pentru ambele fete insemna escaladarea unui pisc inca neatins.
Sa fi fost aceasta adevarata finala pentru Simona? Este posibil fiindca finalista care o asteapta infrigurata, Yvonne Meusburger din Austria nu cred ca are valoarea Alexandrei…Trebuie sa fie foarte atenta, pentru ca declaratia Simonei dupa meciul de ieri pare sa aibe un sambure de adevar: “m-am simtit putin obosita”.Cat poti sa tragi de tine la 21 de ani? si asta cand ai in fata ta o adversara renumita pentru modul in care lupta in fiecare meci…
Primul set incepe practic de la 5-0 pentru Simona care fructifica emotia si erorile Alexandrei, ii mergea bine si ei, dar la acest scor ea face un ghem complet gresit si a fost ca si cum i-a lasat Alexandrei un ghem de onoare. Nici pomeneala, fiindca Alexandra face si un break si joaca din ce in ce mai bine.Acum Simona se aduna si face un ghem excelent, loveste bine si lung si Cadantu risca prea mult si dupa doua auturi ale ei, Halep da un retur imparabil si face setul cu 6-2.
Setul al doilea incepe in nota de revenire a Alexandrei care face break, mai ales fiindca Simona incepe seria de greseli cu forehandul.Totusi ea reuseste rebreak-ul si apoi ia conducerea, cu multe lovituri pe backhandul Alexandrei si cu servicii direct pe corp.Simona pare sa fie pe val, face un punct entuziasmant cu un lung de linie cu forehandul din alergare, pe care comentatorul englez l-a apreciat ca fiind fantastic.Ea mai reuseste un punct minunat dupa un duel pe rever si da unul atat de ascutit incat Alexandra nu-l ajunge.
Se face break-ul , 3-1 si se parea a Alexandra si-a pierdut concentrarea.N-a fost asa, fiindca ea revine de la 1-4 si chiar egaleaza cu incapatanarea sa de a se agata de fiecare minge.In acest timp Simona joaca debusolata si chiar nu avea de ce, si nu o poate opri pe adversara ei de a reintra in meci.La 4-4 s-a disputat un ghem foarte important in care Alexandra a avut minge de break dar Simona a anulat-o cu un as si apoi ia conducerea cu 5-4.Cadantu a scapat o mare ocazie de a prelua conducerea si de a echilibra meciul, dar Simona stie foarte bine sa joace punctele periculoase pentru ea, calita fiind in fata atator jucatoare de mare clasa.Cadantu crede in sansa ei, lupta din rasputeri, trimite mingi forte lungi si asistam la raliuri care cer aplauze tumultoase din parte publicului.Cei care au venit sa asiste la acest meci nu au avut ce regreta si s-au bucurat cand fetele noastre au ajuns la tiebreak, chiar daca pana acolo Simona a avut o minge de meci. Ghemul decisiv a fost doar o formalitate, castigat de Simona cu 7-1, neasteptat as spune, dupa cum evoluasera lucrurile in setul doi. Daca tot a fost ca Simona sa castige, a fost bine ca nu a jucat inca o ora, gandindu-ma in perspectiva finalei de maine.Comentatorul a remarcat ca in setul doi Cadantu a jucat un tenis solid , dar s-a inclinat spunem noi in fata unei jucatoare aflata intr-o perioada extraordinara.
Fetele s-au imbratisat la urma , asa cum le sta bine unor compatrioate si sunt sigur ca Alexandra va deveni si ea o sustinatoare a Simonei in finala. Spun acest lucru fiindca sunt absolut convins ca nici ea nu ar fi avut mult de furca in meciul contra veteranei Yvonne Meusburger, care aici face turneul sau cel mai bun din ultimii ani.Austriaca a reusit victorii la Johana Larsson, Anita Beck si Chanelle Scheepers si trebuie luata in serios, chiar daca in acest an in cele 3 turnee de WTA pe care le-a jucat pana acum a repurtat o singura victorie!?
Simona a intrat in a 6-a finala a carierei sale si cum sansele sale de maine sunt deosebit de mari, ea poate echilibra balanta victorii /infrangeri care acum este de 2 la 3.Ar fi chiar extraordinar, dar deloc imposibil.
Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu Login