Socialize

Serena Williams este noua campioana a campioanelor

inegalabilaIn finala de la Istanbul dintre Serena Williams si Maria Sharapova, superioritatea americancei a fost atat de mare incat stau si ma mir cum de a castigat rusoaica 7 ghemuri. Scorul de 6-4, 6-3 este pur si simplu mincinos fiindca diferenta este de cel putin o clasa si nu doar fata de ea ci si fata de celelalte fruntase ale clasamentului.Serena a ajuns la un nivel atat de inalt, cu un control al mingii si al mintii aproape perfect incat pare ca face puncte cand vrea si iarta pe cine vrea.Cand intr-un an pierzi doar 5 din 67 meciuri jucate si castigi 48 din ultimele 50, cand servesti aproape 500 de asi, ce se mai poate spune? Faptul ca a castigat 46 de trofee, parca nici nu mai conteaza, oricum ea nu s-a aratat prea dornica de a stabili recorduri, lipsind de multe ori de pe teren si cand trebuia si cand nu, alegandu-si pur si simplu locatiile unde sa joace sau chiar refuzandu-le pe altele. A ajuns la 31 de ani si joaca cel mai bun tenis al ei, impresionand intreaga lume, iar adversarele sunt nevoite sa recunoasca imposibilitatea de a o invinge.Dupa finala, Maria a spus ca Serena a prins din nou una din acele zile in care serveste extraordinar si ca a simtit ca nu poate sa-i faca break. Daca ea nu poate, atunci cine?

Se pare ca Serena va mai putea ramane in top 10 si la 40 de ani ( vezi longevitatea japonezei Kimiko Date), evident daca nu se va plictisi de tenis. Noi nu ne-am plictisi de ea fiindca nu vedem o femeie care joaca la fel ca barbatii ci pur si simplu un fenomen cu fustita, cu gesturi realmente feminine daca nu chiar copilaresti, cu cochetaria sa dar si cu ardoarea cu care a invatat-o sa joace tatal ei si pe ea si pe sora Venus deopotriva. 

In finala Sharapova aproape ca nu a jucat si nu sunt sigur ca s-au derulat mai mult de 15 puncte in care rusoaica sa conteze (din 19 ghemuri), fiindca in rest Serena ori a traznit asi sau servicii indeajuns de puternice ca sa faca puncte imediat, ori a ratat retururi sau lovituri ce daca treceau punctau cu siguranta.Forehandul Serenei care vine cu o rapiditate extraordinara mai ales in cros, care nici nu prea are risc fiidca este lovit cu liftul necesar asigurarii trecerii peste fileu a devenit o lovitura extraordinara iar loviturile de la umar sau de mai sus sunt puncte sigure. Am vazut si cateva bombe cu backhandul, care au fost teribile dar si surprinzatoare. Meciul a consemnat 11 asi ai Serenei iar cu primul serviciu a punctat in proportie de 82%.Maria nu a avut nici o sansa de break , ea cedand serviciul propriu de 3 ori fiindca retururile Serenei au punctat cam de 3 ori din 4 ocazii.A fost o misiune imposibila pentru Maria, care era mandra de anul care s-a incheiat, in care a fost si lidera in top, a castigat la Roland Garros, Roma si Stuttgart, si a fost finalista la J. Olimpice, Australian Open, Indian Wells, Miami si Beijing. Destul nu?

Comments

comments

Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu Login