Semifinala titanilor: Djokovic – Murray

Sigur ca un meci Novak Djokovic vs. Andy Murray, care se disputa intr-o faza superioara a unui turneu de grand slam, semifinala sau finala, are o alta conotatie, mult deosebita decat a unui meci dintr-un alt turneu, fie el si master sau cupa Davis. Miza este enorma, audienta pe masura, iar emotiile sunt peste masura. In acest an la Australian Open, pentru ca Nole venea dupa un an fabulos dar si Andy avea cu ce se lauda: il are antrenor pe fenomenalul Ivan Lendl, absolut toata lumea astepta cu sufletul la gura aceasta confruntare.

Meciul nu a dezamagit pe nimeni ca spectacol sportiv, doar pe sustinatorii lui Andy, dar numai pe cei fanatici, fiindca se putea observa cu mare usurinta ca scotianul joaca altceva de cand este consiliat de marele ceh. Meciul care avea sa desluseasca multe necunoscute, a inceput in mijlocul unui interes enorm, poate si din nevoia de a supranumi si pe jucatorul 4, unul dintre cei 3 muschetari. Djokovic incepe suveran si la 2-1 face deja primul break pe care il pastreaza pana mai face unul si incheie setul cu 6-3. Murray s-a aratat nervos in schimb Djokovic mai linistit, titularul unor passing-uri de efect. Nu am gresit cand am afirmat in timpul meciului ca Andy parca este altul, dar inca nu eram concis si nu puteam sa afirm exact si cu tarie in ce consta schimbarea lui, afara de faptul ca se uita mereu in tribuna ca sa-i vada reactia lui Lendl.

Andy incepe perfect setul al doilea, are repede 2-0, dar liderul face si el repede 2-2. Cand ziceam ca lucrurile se aseaza, Murray face din nou un break si apoi ghemul lui, ducand scorul la 4-2. Am fost clar lamuriti: toate raliurile lungi, de peste 9 mingi, au fost castigate de Andy, dar acestea erau provocate cu istetime de scotian, Nole neputand sa le evite. Dupa alte doua break-uri ajungem la 5-3 si apoi la 6-3 pentru Andy, desi Djokovic era pe acolo. Setul al treilea ar cam fi trebuit sa fie decisiv, fiindca cine il castiga mai greu putea fi intors, importanta sa fiind enorma. Ambii jucatori s-au angajat intr-o lupta fara menajamente. Pentru cei de fata si cei care urmaream la TV, era clar ca sarbul parea vlaguit si asta pentru ca il tradau reactiile nedisimulate, care ne aratau ca surprizele la care a fost supus (jocul bun al scotianului) l-au epuizat mental, deficit mult mai grav de ameliorat decat o oboseala fizica.

Chiar daca scorul era 2-2 , era clar pentru toti ca Nole se lupta cu sine, si abea apoi cu adversarul. Surprinzator, Nole face 3-2, dar cu cate emotii, cu cate sacrificii, care vor costa. Se junge in tiebreak, unde Andy era mai lucid, iar Nole nu alege cele mai bune decizii si se opreste la 4, pana cand scotianul face cele 7 puncte necesare castigarii setului. Totul parea explicabil si credeam ca se va apropia sfarsitul, dar balcanicul nostru  renaste si egaleaza la seturi cu un neverosimil 6-1, care uluieste,  inclusiv pe Lendl, aratandu-i ca mai are mult de lucrat cu tanarul sau elev.

Djokovic se arat dispus sa lupte pana in panzele albe, Murray, realizeaza cat este de aproape de o victorie enorma si incepe setul decisiv, care a fost nevoie sa fie lung. Sarbul a servit bine, scotianul mai face si duble greseli, niciunul nu se repede sa faca puncte directe, dar totusi Andy greseste mai mult. Djokovic  a aratat o mai mare stapanire de sine atunci cand se jucau puncte decisive si de la 5-5, el a fost mai sigur pe armele lui si chiar pe fizic, aratand ca el este numarul 1, dar Murray a aratat ca este foarte proape de acest numar. Sortii i-au adus fata in fata pe ei, dar la Paris, daca se imperecheaza altfel vor fi cu siguranta…”artificii”!

Asadar Djokovic vs. Murray 6-3, 3-6, 6-7, 6-1, 7-5 si sarbul merge in finala.

Comments

comments