Socialize

Scrisoare catre Simona din partea unui roman, partea 2

frange buzaIata si partea a doua a scrisorii lui Iulian Tanase catre Simona Halep, marcat de necazurile jucatoarei din ultima vreme.Scriitorul nu este practicant al tenisului, dar este un foarte fin observator si in plus total …”neutru”. Merita citit si comentat.

Am înțeles, dragă Simona, că există multă singurătate în tenis, în jocul de simplu. Am înțeles asta citind „Open“, autobiografia lui Andre Agassi, o carte pe care ar trebui să o citești și să o recitești, dacă nu ai făcut-o deja. Tu cunoști bine această singurătate, și noi, cei care te-am urmărit de-atîtea ori în ultimii ani, am putut vedea cît de bine te împăcai cu singurătatea ta. Jucătorii de tenis vorbesc foarte mult singuri, pe teren, dar, de fapt, ei vorbesc cu singurătățile lor. E un dialog interior important. Se întîmplă de multe ori să aflăm lucruri esențiale de la noi înșine. Însă, deși un sport solitar, jocul de tenis este și un sport de echipă. Echipa este importantă. E important să ai în lojă niște oameni loiali, cărora și tu, la rîndul tău, trebuie să le fii loială. Așa cum nimeni nu se naște singur, din neant, tot la fel, nimeni nu se naște mare campion de unul singur. Oamenii sînt importanți și trebuie tratați ca oameni, nu ca simpli prestatori de servicii. Cred că a fost o greșeală modul în care te-ai debarasat de Wim Fissette, un antrenor care, în fond, te-a adus în situația excepțională de a juca o finală la Roland Garros și o semifinală la Wimbledon. Marea greșeală a lui Fissette a fost că nu vorbea și nu vorbește limba română, însă tenisul este un limbaj universal, iar voi doi ar fi trebuit să comunicați în limba tenisului. L-ai concediat printr-un SMS, un gest arogant și un prim semn că modestia era pe cale să te părăsească. Nu știu dacă te-a părăsit definitiv, căci nimic nu este definitiv în viață, nici în rău, nici în bine. Oamenii au la îndemînă instrumentul numit „căință“ sau, ca să nu sune prea mistic, îi putem spune, simplu, regret. Putem regreta anumite fapte, și, cînd regretele vin din adîncul sufletului și nu sînt doar acte complezente, modestia își face din nou apariția în viața noastră.

 

Din pacate, alegerea Simonei de a licentia pe Tomai, Mlendea, Marcu, Fissette si Ionita a provocat in lumea tenisului un val de intrebari, care poate doar astazi au gasit un raspuns: „sunt o persoana un pic dificila si poate cer prea mult uneori” Aceasta este declaratia Simonei la sosirea in tara, care are un alt ton, o alta abordare a problemei indepartarii antrenorilor, oameni de mare respect, dar care nu au ajuns la acelasi numitor cu jucatoarea.Ne staruie in memorie observatiile facute la adresa lui Ionita si a a celorlalti, care nu se manifestau vehement in tribuna, iar Simo se credea singura…Acum chiar este singura, dar dupa cum recunoaste , nu se afla intr-o perioada in care sa ia decizii.Timpul va estompa supararile, deciziile intempestive poate ca vor fi regretate, ar fi un mare pas spre calea catre normalitate.

Simona nu vrea sa fie singura ( chiar daca loc de intors nu este pentru Fissette), si a declarat ca vrea sa joace Fed Cup, deci pentru Romania, sa apartina echipei. A demonstrat-o, ramanand sa o vada jucand pe Monica, iar restul familiei a fost alaturi de alti romani de pe iarba…

 

Va urma.

Comments

comments

Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu Login