Socialize

Monica Niculescu, cea mai buna romanca a momentului

moni cu pumnul stransDupa seria de infrangeri ale Simonei si salba de victorii de rasunet ale Monicai, putem sa-i conferim Monicai titlul de cea mai buna jucatoare romanca a momentului, ajutata si de faptul ca Irina Begu si Alexandra Dulgheru sunt suferinde.

Dupa victoria la dublu de la Shenzen, dupa superbul succes din Fed Cup in fata Petrei Kvitova, a venit si victoria la Sabine Lisicki din primul tur de la Doha, care nu a putut fi usor trecuta cu vederea. Nemtoaica este clasata pe locul 31 si are un palmares foarte bun, dar iata ca a venit si meciul formidabil facut astazi in fata Jelenei Jankovic, fosta lidera mondiala, o jucatoare completa, cu mare experienta si o luptatoare prin excelenta, meci care le intrece pe cele anterioare.

Lupta a fost apriga si dupa un set cedat cu 3-6, care a aratat totusi un joc echilibrat, a venit si replica Monicai, curajoasa si in cele din urma istovitoare pentru adversara.Monica s-a intrecut pe sine, a reusit puncte de senzatie si a determinat comentatorii englezi sa exulte si sa strige “absolutely superb”. N-a fost unul sau doua ci o serie de reusite exceptionale, cu scurte imparabile, cu loburi si voleuri incredibile, cu plutiri la fileu si spagaturi din dreapta in stanga, cu slice-ul acela naucitor si reverul violent, dar mai cu seama cu inima si mintea.

Antrenorul Calin Ciorbagiu are meritul sa o fi pus pe o trasa corecta, cerandu-i sa puna scurte, sa o paseze pe Jelena dreapta ei, dar sa si atace cu curaj la fileu. Monica a inteles indicatiile, le-a respectat si a produs un tenis incantator si o victorie mare, chiar mai mare decat pare la prima vedere.Jankovic, vizibil deranjata de adversara sa, a trecut printr-o serie de stari de nervi, de la lamentari la injuraturi in gura mare, constienta ca din acest meci e greu sa iasa cu fata curata. Romanca a fost chiar superba si succesul ei meritat a fost salutat de toata lumea tenisului.

Felicitari Monica, meciul urmator cu Aga Radwanska, este un cadou meritat…

 

 

Comments

comments

Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu Login