Dupa castigarea trofeului de la Tashkent, Irina Begu s-a prezentat la Linz in calificari , cu intentie clara de a patrunde pe tablou si a continua bunele rezultate din aceasta toamna. Si iata ca Irina a ajuns pana in semifinalele turneului austriac, dar dupa un parcurs cu o defectiune si anume in finala calificarilor, pe care a pierdut-o. Dupa ce a trecut cu mare dificultate de frantuzoaica Aravane Rezai cu 7-6(11), 6-7(5), 6-4 dar si de elvetianca Stefanie Voegele cu 6-1, 5-7, 6-4, a ajuns in finala, pierzand insa in fata puternicei dar necunoscutei americance Bourdette, fiind dominata clar, la scorul de 4-6, 1-6 !? Desigur ca oboseala primelor doua zile si-a spus cuvantul si Irina nu a mai gasit resursele necesare pentru a mai castiga un meci. Norocul i-a suras insa prin faptul ca Ana Tatishvili s-a retras si astfel impreuna cu columbianca Catalina Castano a intrat pe tablou, aceasta din urma bneficiind de retragerea slovacei Dominica Cibulkova. Cum regulamentul se pare ca le aseaza fata in fata pe cele doua lucky loser, Irina a avut sansa de a juca impotriva columbiencei intr-un meci de refacere a moralului si care nu i-a pus nici o problema, dovada scorul: 6-0, 6-4. In turul al doilea Irina s-a intalnit cu olandeza Kiki Bertens, cea care in primavara castiga la Fes, pe care a intrecut-o cu 6-4, 7-6(7), avand din nou un meci greu, intens.Pentru a intra in semifinala, Irina mai avea un hop, americanca Bethanie Mattek Sands care a facut un turneu foarte bun, o jucatoare extrem de experimentata la cei 28 de ani ai sai, care nu mai are nici un secret nestiut din tenis si care este capabila de orice partitura tactica. Meciul a fost din nou dificil pentru Irina fiindca americanca a inteles repede ca nu se poate pune cu romanca la joc de regularitate si nici nu avea viteza necesara pentru unul pe contre asa ca a ales sa joace cu puncte scurte, cat mai repede transate, ea fiind posesoarea unor stopuri dar si voleuri atat de potrivite unei astfel de tactici.
Irina incepe tare meciul, face repede 2-0se duce la 4-2 si 5-3, castigand setul cu 6-4. Am vazut un tenis atractiv, chiar daca asuistenta nu prea participa, dar exulta la unele mingi spectacol initiate in special de Bethanie, si castigate in marea lor majoritate de Irina.Au fost mingi cu scurte, contrascurte, pasinguri, voleuri stop si mingi plasate, la cele de finete remarcandu-se americanca, la loviturile puternice si la limita terenului afirmandu-se romanca.Desi a pierdut setul Bethanie a aratat ca a intrat bine in meci si a inceput sa joace dezinvolt.
Asa se face ca incepe foarte bine setul al doilea si conduce cu 3-0, dar era doar un singur break distanta , dar suficient ca sa joace calm si sa ia jocul pe cont propriu.Irina cedeaza finalul setului de buna voie, intelegand ca ritmul impus de adversara incepea sa o deranjeze si a decis sa inceapa tare setul decisiv, rupand concentrarea americancei.Asadar Irina conduce cu 1-0, aratandu-ne ca si-a revenit, face un punct extrem de spectaculos, in care pe rand cele doua jucatoare au avut initiativa, apoi conduce cu 2-1 dupa puncte conduse cu mare siguranta si cu 3-2, plimband dversara dintr-un colt in altul. Acum s-a vazut clar ca Bethanie nu agrea acest joc si nu mai reusea sa-si impuna tactica, fiind mereu in miscare si alergand de colo–colo. Break-ul nu a intarziat sa vina, si inca la zero, dupa care ghemul al saptelea este incheiat de Irina cu un voleu necrutator, pe care la momentul acela l-am caracterizat ca “teribil”.
Nu a mai fost decat un pas, pe care Irina l-a facut autoritar, castigand si ultimul break posibil cu mingi spectacol, scurta prinsa, contre-pied luminos si apoi rasufla usurata, parca dorind sa spuna ca a stat destule ore pe teren.Semifinala era deja atinsa, doar ca in ea o astepta nimeni alta decat Victoria Azarenka.
Irina s-a prezentat la acest meci cu forte diminuate, dupa 16 seturi jucate, fata de lidera mondiala care a stat pe teren doar 6 seturi adica in jur de 3 ore in total. Pe parcursul meciului am vazut cu totii ca ranile de la degetele picioarelor Irinei erau destul de deranjante, care necesitau bandaje, cu alte cuvinte placerea jocului era estompata de deranjul fizic. Degeaba faceau comentatorii trimiteri la un joc mai variat, degeaba am zis si eu ca unor jucatoare ca Azarenka sau Sharapova nu ai voie sa le dai ritm, Irina a jucat exact asa cum ii placea Victoriei, asezandu-se la un meci de contre , cu raliuri destule si lungi, de totul sau nimic, in care bielorisa era la ea …acasa.Nu-i de neglijat si faptul ca Irina a facut destul de multe puncte si ne arata ca peste un an-doi va ajunge la un nivel care sa-i permita acest fel de joc, dar acum, greselile erau destul de dese, fiindac nu apuca sa se aseze corect la minge.
Irina isi pierd primul serviciu, dar face imediat rebreak, parand a ne spune ca meciul va fi lung si disputat. Intradevar era 2-3 si pe serviciul Victoriei scorul era 0-30, dar Irina nu a putut egala, ba mai mult pierde 12 puncte consecutive (nu numaram in contul Irinei dubla greseala pe care a facut-o Azarenka) si bielorusa se distanteaza la 5-2, inchizand setul cu 6-2.Setul urmator, care avea sa fie ultimul a fost mai scurt, Irina aratandu-se nervoasa si gresind mai mult si mai repede. A fost deci 2-6, 1-6, si dupa 6 meciuri, maratonul pink al Irinei s-a sfarsit. De ce l-am numit asa?, fiindca aceasta culoare este favorita Irinei iar echipamentul sau avea cate o astfel de dunga pe tricou si una pe sapcuta.
Speram la anul intr-un salt calitativ, urmare a tuturorr experientelor din acest an, care au fost destule ca si numar si diversitate…
Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu Login