Acum un an am ales-o pe Titi Cadantu ca cea mai indreptatita tenismena romanca sa urce in clasament, pana la accederea in prima suta. Ea a reusit, iar in acest an a jucat prima sa finala de turneu WTA, asezandu-se acum pe locul 82, de unde poate face strategii de alt gen, pentru sezonul de zgura.
Se pare ca Madalina Gojnea va prelua acest statut, si va beneficia de intreaga noastra energie pozitiva pe care i-o transmitem minut de minut, pentru a urca, mai ales ca locul 159, cel care reprezinta cea mai buna clasare a sa nu este deloc o tinta nerealizabila, ca apoi sa se indrepte hotarata spre granita 100.
V-am prezentat-o pe Madalina ca o persoana puternica: ea a trecut peste perioade de accidentari care parca nu se mai sfarsiau, iar acum, la Civitavecchia a reluat activitatea, cu o foame de tenis demna de inteles, dar si cu ganduri mari.
Se pare ca optimismul sau dar si al nostru, nu este deloc neintemeiat, si inca de la prima intalnire Mada s-a intrecut pe sine si a invins favorita 1, frantuzoaica de origine bielorusa Irina Bremond aflata acum pe locul 131, fosta si pe 93.
Scorul, 6-1,6-3, ne scuteste de orice comentariu si asteptam o alta victorie, contra braziliencei Teliana Perreira, foarte posibila. Madalina trebuie sa ajunga in semifinala, pentru a reintra in interiorul segmentului de clasament pana la 200, faza in care are ocazia sa se confrunte cu una din revelatiile primaverii, ucrainianca Yulia Beygelzimer, care la Barcelona a fost impresionanta si apoi a urcat 40 de locuri in clasament.
In proba de dublu, Madalina in pereche cu nemtoaica Woerle Katrhrin au invins cu 6-2, 6-0, intr-un meci la discretie, pe slovaca Romana Tabac si frantuzoaica Victoria Larriere
Sa avem incredere ca Madalina va juca din ce in ce mai bine si isi va vedea un prim obiectiv realizat (depasirea celei mai bune clasari), poate chiar in preajma Roland Garros-ului.
In proba de dublu, sa remarcam ca Raluca Olaru si Ema Bogdan, favorite 2, au castigat in primul tur, impotriva italiencelor Davato si Knapp.
Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu Login