Alexandra este fata cu un progres remarcabil in tenisul romanesc si international, fiindca in 2009 cand abea avea 19 ani era clasata pe locul 692, iar un an mai tarziu era pe 378! Anul trecut, Alexandra a crescut intr-o luna precum alte jucatoare intr-un an si spre finalul stagiunii a ajuns pentru prima oara in prima suta de jucatoare, incheiend sezonul pe 96. A fost un an plin de reusite, cu adversare mai usoare sau mai dificile, cu victorii la Laura Pous Tio, Mona Barthel si bielorusa Yakimova, care au propulsat-o printre cele mai promitatoare fete de la noi, si nu numai. In acest an, desi a avut un debut mai sovaielnic in circuitul australian pe hard, cand a dat de zgura sudamericana, Titi a noastra si-a dat drumul si a facut intai o finala de dublu la Cali, pe care impreuna cu Raluca Olaru a castigat-o, apoi a jucat prima ei finala adevarata la Monterrey, avansand serios in clasament. A fost turneul constientizarii valorii sale, care i-a demonstrat ca si in WTA se poate descurca cu succes. A mai urmat si o finala de dublu WTA la Fes unde impreuna cu Irina Begu a pierdut dar a avansat 40 de locuri in clasamentul respectiv. Trebuie remarcat ca Alexandra este jucatoarea cu cele mai multe partenere romance, jucand cu frumoase rezultate si cu Ema Bogdan si iata cu Raluca sau Irina.
In acest an, Alexandra are victorii la Dokic, Soler Espinosa, Dominguez Lino, Greta Arn, Albertina Brianti, Magdalena Rybarikova si cum spuneam mai deunazi, nu se prea bucura nici o jucatoare cand afla ca trebuie sa joace cu ea…
Acum la cei 22 ani frumosi ai sai, din care peste 10 i-a petrecut pe terenul de tenis, culege roadele unei munci sustinute, cu ardoare si seriozitate, si acum cu situarea pe un loc excelent in clasamentul mondial, care va fi saptamana viitoare in jur de 70. Este minunat sa stii ca ai muncit cu folos si simti ca poti mai mult, ca-ti place ce faci si esti recunoscuta ca o campioana.
Sa-i dorim Alexandrei sa fie sanatoasa, sa se bucure si sa ne bucure cu tenisul jucat, fiindca o urmarim cu multa atentie si cu tot atat drag!
La multi ani!
Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu Login