Sa joci intr-o semifinala de turneu cu Serena Williams, este ca si cum ai jucat chiar finala si dece nu, chiar esti invingatoare. Cum altfel poti sa te numesti atata timp cat in fata numarului 1 mondial se castiga cam o data de doua ori pe an, dar nu atunci cand ea joaca la nivelul ei cel bun…
Astazi am vazut o Serena mai buna ca in toate meciurile din acest an, sau mai bine zis de la US Open de anul trecut incoace.A vrut sa castige, are armele la ea si le poate folosi, a fost concentrata, hotarata, agresiva in intelesul corect al cuvantului, mai ales dupa primul set cand a vazut ce poarte romanca din fata ei. Si nu era Halep si nici Niculescu (care i-a cedat cu 5-7, 5-7) ci alta fata pe care o admira apriori. Irina Begu nu s-a speriat de faima teribila pe care o are americanca, chiar se bucura sa joace in fine contra ei, si iata ca parcursul excelent de la Roma i-a permis acest lucru.Ea a intrat calma, cu lectia bine insusita, jucand fara teama si facand rebreak la 1-3. Serena a condus cu 4-2, dar Irina a reusit doua ghemuri la rand si abea de la 5-4 pentru favorita 1 s-a rupt echilibrul, pentru ca doua retururi imparabile au facut diferenta.
Cum spuneam, Serena a luat foarte in serios setul al doilea si chiar daca au fost o multime de ghemuri echilibrate in care Irina facea macar cate doua puncte, vointa Serenei a fost hotaratoare. Williams – Begu 6-4, 6-1.
Irina Begu , eleganta, sportiva, calma si curajoasa, a demonstrat ca nu s-a calificat intamplator in sferturi la Madrid si semifinala la Roma, pierzand la Halep si Williams, dar promitand alte multe succese in viitor, fiindca jocul ei este tot mai valoros si mentalul este sus cum am vrea mereu sa-i fie.
Au fost nenumarate puncte pe care Irina le-a facut cu siguranta, spectatorii aplaudand generos reusitele ei. Vor veni si altele si vom vedea o alta romanca ce va asalta pozitiile din varful erarhiei mondiale. Felicitari Irina!
Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu Login