Socialize

Irina Begu si-a aflat limitele…

be aplaudaRar mi-a fost dat sa vad o jucatoare romanca in situatia in care s-a aflat Irina Begu spre finalul partidei cu Kristyna Pliskova. Oboseala fizica si psihica acumulata in partida anterioara cand a intors meciul cu Sabine Lisicki, in care a alergat 2 ore si 22 de minute, la care s-au adaugat si cele doua seturi cu cehoaica, au adus plumb in picioarele Irinei, caldura a provocate ingreunarea respiratiei si totusi…

Practic setul decisiv a fost jucat de Irina cu gandul la dus si masaj, la odihna, dar sinele interior nu au lasat-o sa cedeze si a luptat pana la ultimele rezerve de energie.Fara doar si poate Irina Begu este o adevarata eroina la Miami si demonstratia ei de caracter nu poate trece neobservata, chiar daca americanii au ochi doar pentru ai lor, pedepsiti fiind de corectia data de Monica Niculescu sperantei Coco Vandeweghe…

Nu cred ca Irina sa mai fi terminat vreun meci si sa nu fie capabila sa se mai miste pana la fileu pentru a da mana adversarei…A stat aplecata, sprijinita in racheta si pret de vreo 15 secunde a incercat sa-si recapete respiratia normala.Abea dupa aceea s-a indreptat spre arbitru, a dat mana cu el si a trecut bariera fileului si a dat mana si cu adversara.Ce a urmat, minute bune cu prosopul in cap, rezemata de spatarul bancii, in uralele romanilor de aproape.

Dupa un set prim foarte echilibrat, cu doar 4 puncte mai multe adunate de Irina, care s-a incheiat 7-5, stangacea cehoaica a jucat altceva: a fost mai rabdatoare si a pus mingea in teren fara sa mai riste, servind ca din tun si alergand dezinvolta.A fost 6-4 pentru ea, si Irina dadea deja semne de oboseala.

Decisivul a fost bine inceput de Irina, care reuiseste breakul repede si conduce cu 3-1, ba chiar are minge de 4-1, dar vin si greselile, una dubla si un voleu neglijent datorat starii fizice.Era clar ca adversara e mai proaspata (in meciul anterior cu Bencic a jucat doar cateva ghemuri) si joaca din nou la siguranta, avand si ea ochi pentru ce se intampal dincolo de fileu. Irina trage de ea impresionant, dar nu poate opri egalarea la 4.

La 5-4 pentru ea, Irina are parte de cuvintele antrenorului si mai ales de un “fular” de gheata. Usor revigorata fizic si mental, abordeaza curajos ghemul 10 care trebuia sa fie ultimul.Emotiile Kristynei sunt si ele la cote inalte, greseste un rever apoi face o dubla greseala, salveaza o minge de meci, dar la a doua face a doua dubla, surpandu-se definitiv. Victorie? Teribila victorie!

Cuvintele sunt putine si sarace pentru a o rasplati pe Irina pentru efortul dus la limitele ei (5 ore de joc in doua meciuri), dramatismul fiind evident, dar satisfactia finala reusind sa bucure toata lumea sportului de la noi.

 

Comments

comments

Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu Login