In saptamana care vine Simona nu joaca nici la Doha si nici la Lyon, renuntand pentru a se reface fizic mai ales, sa mai adune forte proaspete pentru turneul de la Dubai, care este de rang WTA 1000. Daca e sa ne luam dupa Victor Hanescu, Simo ar trebui sa insiste asupra conditiei fizice, capitol la care de fapt trebuie sa fie atenta permenent. Desigur ca o va face mai bucuroasa, fiindca Pfizer-ul cu care s-a vaccinat ar trebui sa-i dea un “confort” in plus…Dupa escapada araba, Simona va trece Atlanticul si se va opri la Miami, ultimul turneu pe hard din acest sezon, fiindca cel de al “cincilea mare slem” ma gandesc la Indian Wells, este anulat si in acest an. Va urma zgura de la Stuttgart, cea de la Madrid (care inca nu e albastra, desi toate terenurile din Australia au fost de culoarea pe care Ion Tiriac dorea sa o dea suprafetei madrilene…), apoi Foro Italico si desigur Roland Garros.
La Doha, le vom gasi pe Svitolina, Pliskova, Kvitova si Sabalenka, care vor puncta cat pot ele de mult, fara insa a o ingrijora pe campioana noastra. Incepand cu ziua de 1 martie Simona va fi in top 10 de 351 saptamani, si imi permit sa afirm ca va sta acolo pana se va retrage din activitate…Acum se gaseste pe locul al treilea la 580 de puncte fata de Naomi Osaka, cea care i-a luat locul urmare triumfului de la Melbourne. Cu siguranta ca in cele 4 turnee de pe zgura, Simona va urca din nou in coasta liderului Ashleigh Barty.
In clasamentul pentru prezenta la Turneul Campioanelor Simona se afla pe locul 9, dar cu siguranta ca se va califica, si dupa o comportare minunata la Olimpiada, va aborda si acea competitie cu moralul …sus. Sanatate sa fie!
Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu Login