Socialize

Halep de nerecunoscut si Romania – Ungaria 1-1 in Fed Cup

fed cup negruAm vazut anul acesta cateva meciuri ( 4 la numar!)  in care Simona Halep a fost intrecuta drastic. Nu infrangerile  au dezamagit ci jocul ei, din slab in mai slab, astazi atingand apogeul…

Daca Madison Keys a surprins-o cu un joc in forta, Cibulkova cu unul rapid si foarte bine asezat tactic, Mladenovic doar cu serviciul, voleul si forehandul, astazi in fata celei mai slabe jucatoare pe care nu a reusit sa o invinga, Timea Babos, a aratat toate defectiunile jocului sau.

Primul set a fost castigat de Simona ( mai bine zis pierdut de unguroaica) cu 6-1 si cu siguranta ca si-a inchipuit ca meciul ete foarte usor, a mai condus si cu 5-3 in setul doi, a servit la 5-4 dar a ratat nu numai ghemul dar si setul, intrand intr-o transa incredibila ( asta pentru ca stim ce poate), in care jocul s-a dereglat rapid, devenind nerabdatoare pe masura ce greselile se adunau.Sa dai cu forehandul nenumarate mingi afara sau in fileu, sa nu mai ai curaj decat sa dai pe centru, sa smucesti retururi cand nu era cazul, sa traznesti de peste umar cand chiar era imposibil, sa pui serviciul doi doar pe forehandul adversarei care in loc de multumesc facea punct, sa nu vezi ca serviciul iti vine in burta si sa nu comanzi ca picioarele sa se dea la o parte, este chiar prea mult.Nervozitatea, jocul riscant cand era clar ca adversara atat a astepta si pripeala cand Babos era undeva departe, au adus o infrangere incredibila, periculoasa pentru echipa ( Babos este si o foarte buna dublista, iar Monica Niculescu nu o are de partea ei pe Zakopalova) dar mai ales distructiva pentru moral.Se pare ca infrangerea cu Cibulkova i-a subminat foarte grav increderea, iar Mladenovic si Babos au cules fructele unor victorii facile pana la urma.

Comentatorii meciului au spus ceeace multi au gandit: jocul Simonei a devenit unul de peste locul 50, dar consider ca au fost amabili, fiindca si Mladenovic sau Babos sunt clasate mult peste locul amintit.Cel mai mare pericol care o paste pe Simona este surparea increderii si gestionarea cu incapatanare si fara luciditate a situatiei de a fi  vanata mereu, de a se afla mereu in fata unor jucatoare care i-au invatat jocul, iar ea nu stie nici sa joace la procentaj si nici asumarea  infrangerilor in mod analitic. Mai bine era sa nu se posteze pe locul 10 si sa joace frumos,  inteligent si armonios, cand ne incanta si nu ca azi cand nimic nu mai era de facut de peste jumatate de ora inainte de final.

Pacat ca antrenoarea Alina Tecsor nu a reusit sa o struneasca pe Simona, sa o scoata din pasa proasta in care s-a aflat , sa o tempereze, sa o calmeze si sa o conduca la victorie chiar si la un scor nedemn dar sanatos.

Din nefericire Simona este la un pas de a urma o alta romanca ce a disparut rapid din prim planul turului dupa ce la o varsta prea frageda s-a vazut in jurul locului 50.Abea cum se va dovedi ca singuratatea in tenis este paguboasa, acest sport fiind mai degraba unul de nervi si nu de atletism cu mingea si racheta .Doar Nadal poate sa faca acest lucru respectiv Nastase in zilele lui bune cand juca precum Dumnezeu desi nu statea deloc bine cu psihicul.

Meciul de deschidere a insemnat o incalzire usoara pentru Sorana care a trecut de Reka Jani cu 12-1.Pentru a drege lucrurile ,Monica Niculescu si Irina Begu trebuie sa invinga la dublu dar meciul va fi greu fiindca unguroaicele au prins curaj.In afara de victorie nimic nu ne mai intereseaza.

Comments

comments

Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu Login