Personal nu sunt de acord cu acele „bye” de care beneficiaza favoritele in turneele mari, in care organizatorii nu doresc sa puna 96 sau 64 de jucatoare pe tablou, lasand tur liber favoritelor, macar primelor 8…
Spun cele de mai sus fiindca s-a observat ca primul meci, care ar fi fost de acomodare si de ce nu de reluare a activitatii ( vezi cazul Simona Halep) este acela in care apar surprize de proportii, jucatoarele ne luand contactul cu atmosfera si suprafata de joc, decat pe terenurile adiacente, de antrenament.
Petra Kvitova, Venus Williams si Eugenie Bouchard au pierdut in primul meci iar Serena nu s-a simtit deloc bine, castigand meciul cu Sam Stosur cu 7-6(7), si din nou 7-6(7), adica la un punct- doua diferenta.
Simona noastra a avut si ea tur liber, cum altfel daca este jucatoarea numarul 2 a lumii, si chiar daca Flipkens era condusa cu 3-0 la meciuri directe, a stiut ce are de facut si a intins-o la maximum pe Simo, macar in primul set. Dupa ce a scapat de emotii Kirsten a pus reale probleme unei Simone care si ea a jucat cu oarecare temeri, normale dupa 4 saptamani de pauza competitionala. Simo a trebuit sa anuleze o minge de 5-5 ( dupa ce a fost 5-1), dupa care a lasat in urma 6 mingi de set, pana a inchis prima mansa cu doua puncte de exceptie. Este adevarat ca cele doua passinguri au fost demne de o jucatoare de top, dar chiar si pentru Simo au fost doua lovituri de mare dificultate.
Ce am vazut la Simona ? Am vazut cateva lovituri deja „marca inregistrata” mai ales reverul in lung de linie, dar si prea multe greseli nefortate, un forehand prea mult liftat ( mana termina lovitura undeva dupa urechea stanga) , care prezinta o marja de siguranta dar si o fractiune de secunda de ragaz adversarei. Kirsten ca a jucatoare foarte experimentata avea timp sa ajunga la mingi dar desigur ca nu putea tine ritmul in continuare. Belgianca are un bun joc la fileu si a produs destule daune jocului Simonei dar explodeaza si cu mingi lungi care devin aproape imparabile.
Ce-am mai vazut? Parca ne-am obisnuit deja sa asistam la unele poticneli ale romancei ( nu doresc sa le calific altfel), care dau apa la moara adversarei care se crede la nivelul super vedetei, si abea cand cutitul este la os,ea loveste din nou necrutator.
Cum altfel daca ai 5-1 si 0-40 pe serviciul adversarei si nu poti inchide setul si mai pierzi un ghem (pe al tau) si mai pierzi inca unul ca doar adversara a servit, si abea acum te aduni si reusesti, dar cu mare greutate, dupa ce salvezi minge de break, si abea dupa alte 3 mingi sa castigi setul…
Simona a declarat inainte de meci, in timp ce se relaxa cu diverse „giumbuslucuri”, ca are emotii, si zic ca era normal sa le aibe dupa o intrerupere atat de lunga. Comentatorii englezi au si aratat ca Simo revine dupa o lunga „incarcare a bateriilor”, care ar trebui sa aibe ca rezultat o mai buna prezenta fizica la US Open.Ce-am mai vazut? Un serviciu destul de deficitar si ca procentaj dar mai ales ca eficienta. Nu se poate sa fii la egalitate cu o jucatoare de prin preajma locului 40 sau 50, la eficacitatea serviciului si sa faci diferenta doar la retururi! Daca la punctele pe serviciu scorul a fost de 37-37, la retururi a fost 37-23, si normal ca la total puncte, cele 14 diferenta s-au mentinut.Asta a insemnat ca a lasat 9 sanse de break?! si a facut 5 breakuri din 15 ocazii.
Simona a fost obiectiva si a recunoscut ca nu a facut un meci grozav, si ca in turul urmator va incerca sa joace mai bine.E bine ca gandeste asa, dar este si mai bine ca este loc de imbunatatire a jocului. Ca elemente pozitive am mai remarcat ca Simo gandeste mai repede la fileu, are interventii bune, chiar foarte bune uneori si ca mai pune si cate o scurta…Mai greu este sa isi dea seama cand vine scurta de la adversara, fiindca alergarea in fata nu este un capitol bine insusit, sau nu simte scurta…
Ce ar fi fost daca meciul cu Safarova era in primul tur? Ce bine ca a avut un meci mai lesne, de acomodare, de care alte fruntase nu au avut parte…
Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu Login