Fantastica finala de la Melbourne 2012

Finala de la Australian Open dintre Novak Djokovic si Rafael Nadal a fost una dintra cele mai dramatice, dar oricum cea mai lunga din istoria finalelor  de grand slam. Sa joci aproape 6 ore intr-o tensiune de nedescris, este aproape suprauman, iar realizarile celor doi sportivi, in dese momente, au fost cu adevarat de pe alta lume. Ion Tiriac spunea ca “ceea ce a vazut acum este un alt tenis”, fata de acela pe care il stia el, si stie multe…

Specialistii spun ca avem de a face cu un tenis total, fizic si mental, iar eu spun ca este inca in plina evolutie, pentru ca am vazut sclipiri geniale,  am vazut rezolvari de faze incredibile si cand acestea vor fi mai dese, mai apropiate unele de altele in economia unui meci, vom avea acea masura a perfectiunii, pe care niciodata nu le-au intrezarit nici inventatorii jocului, nici macar campionii de acum 10-15 ani, sa nu mai spunem despre cei din epoca romantica, incepand cu Laver, Rosswall, Emerson, Roche, Newcombe sau Tiriac si Nastase. Uriasul antrenor Harry Hopman (ca sa ramenem pe aceleasi paralele unde s-a jucat finala), nici nu le-a putut imagina, desi a fost un vizionar. Daca unul ca Lendl ramanea mut de admiratie, iar Laver parea rusinat ca el a jucat acest sport la nivel maxim pe timpul sau,  dar bucuros ca a apucat sa vada acest meci, ce sa spunem de cei 15000 de spectatori, de milioanele de telespectatori din lumea intreaga?

Ne aratam entuziasmati, dar cu speranta ca vom mai trai astfel de aventuri pe zgura, iarba sau pe ciment, si sa recunoastem ca a fost  bine ca ne-am tinut de urechi sa nu asurzim, cand o tara intreaga, Serbia, a urlat din toate puterile la ultima minge a meciului. Se aude si acum vuietul de la Belgrad, desi ei erau si cu gandul la finala europeana de la polo si la cea de la handbal.

Ati mai vazut vreodata ca la festivitatea de premiere jucatorii sa fie sustinuti  si sa li se aduca scaune pentru a nu risca sa se aseze direct pe jos? Efortul fizic si mental a fost atat de mare incat epuizarea si descatusarea de la urma i-a adus pe cei doi eroi in pragul renuntarii la demnitatea lor de atleti, fiindca la unison si-au incovoiat sira spinarii, nemaiputand sa o sustina dreapta, si ar fi fost fericiti sa se intinda pe jos.

Cine a fost de vina  pentru cele intamplate si din fericire vazute? Care este ordinea cauzelor nici nu are importanta, in orice caz, una dintre ele este  regulamentul tenisului, efectiv diabolic, care spune ca un castigator trebuie sa incheie ultima minge, care poate veni curand sau nu, se poate indeparta cand crezi ca este mai aproape (nu uitati de meciul dintre Isner si Mahut de la Wimbledon cand numai setul final a  adunat 138 de ghemuri!), poate ambitia fenomenala a celor doi oameni de sport, care pe alocuri se transformau in zei ai tenisului, ce nu concepeau sa piarda acest meci, poate organizatorii care au asigurat un hard mai moale, si mingi mai lente, care au prelungit raliurile, au facut sa mai vedem si spectacol pe langa realizari scurte, necrutatoare.

Cred ca trebuie sa ne oprim cu laudele la adresa acestor sportivi, fiindca la primavara, la Paris ne vor astepta alte aventuri fenomenale, in care se pot implica si semifinalistii de acum.

Novak Djokovic vs.Rafael Nadal  5-7, 6-4, 6-2, 6-7, 7-5, dupa 5 ore si 53 de minute, cu 4 seturi care puteau sa aiba alt deznodamant. O forta divina a aranjat lucrurile de asa maniera, incat planeta este la picioarele unui slav si  a unui latin!

Comments

comments