Socialize

Elixirul romanilor se chiama “Simona”

ha se intinde la autografeSimona Halep a castigat meciul nervilor cu Ana Ivanovic, un meci de tenis, dar mai ales o intrecere a mentalului, in care in fine o romanca e mai tare si trece de o sarboaica si nu oricare alta.

Ana a inceput cu mult tupeu, cu lectia invatata si castiga primul set clar, la 2, fiindca jocul ii mergea, fiindca Simona a fost emotiva si chiar rigida, pentru ca fluiditatea jocului romancei nu s-a mai evidentiat.Pauza dinaintea setului doi a fost bine folosita de Simona fiindca a chemat teraputul si a luat o doza de relaxare, de calm si de ce nu de timp pentru a constientiza ce a mers si mai ales ce nu…

Dupa ce dna Virginia Ruzici ne-a asigurat de toate calitatile Simonei, meciul a inceput cu un ghem disputat, castigat de Ana, dar in care la fel de bine putea sa se intample invers.Simona raspunde cu un ghem la zero si apoi face break ducandu-ne cu gandul la un meci facil.Departe de a se fi intamplat asa ceva fiindca serviciul nu merge, iar pe cel de al doilea sarboaica avea timp sa-l atace de preferinta cu forehandul, direct sau invers.Ana a servit din ce in ce mai bine si a luat prima oara conducerea cu 3-2, desi Simo a condus cu 30-0 si apoi a avut doua mingi de break.Constienta ca a ratat o buna ocazie de desprindere, Simona a jucat rau un ghem cu serviciul, dand ocazia Anei sa returneze dupa bunul plac. Acum Ana se vede din nou condusa cu doua puncte si chiar cu o minge de break, dar Simo greseste returul iar sarboaica simte momentul bun si vine cu tupeu la fileu de doua ori la rand si se aseaza pe banca multumita de scor, 5-2. Ma gandeam ca Simo  a scapat doua ghemuri pe serviciul Anei si scorul ar fi aratat altfel si cred ca si ea s-a gandit la fel, apoi coplesita isi mai pierde odata ghemul si 2-6.Prea de multe ori i-a servit Anei mingi pe dreapta iar raspunsul a fost dur aproape de fiecare data.

Dupa pauza atat de bine venita, pe teren a revenit o alta Simona si mai ales o alta Ana, care s-a vazut prea repede castigatoare.Greu de crezut dar Simona face 4 ghemuri la rand si chiar daca setul inca nu era castigat, scorul general la ghemuri fiind 6-6, increderea in victorie trebuia sa o poarte spre un joc mai decis cu backhandurile sale in lungul linie care taie respiratia, cu raliuri in care mai mereu Simona castiga punctul si chiar cu dueluri pe forehand pe care Ana nu mai reusea sa le castige.

Ghemul al treilea a fost clar relevant, Simona facand break la zero.In ghemul 4 Simona trece prin emotii fiindca Ana da un retur norocos si face avantaj, dar Simona gaseste resurse sa inchida ghemul cu un rever in lungul liniei absolut stralucitor. In continuare Ana a servit fara prea mare convingere fiindca cele doua break-uri atarnau ca o piatra de moara si totusi reuseste 4 puncte la rand si ghemul, desi din nou, a cata oara?, Simo a avut avantaj de doua puncte.N-a fost sa fie 5-0 si poate 6-0 dar setul se inchide cu 6-1 si acum e randul sarboaicei sa stea la podea si sa accepte masajul terapeutei.In mod normal, asa cum ne-a obisnuit, Simo trebuia sa defileze in decisiv, fiindca jocul ii mergea, fizicul parea ca o asculta, dar isi amana startul in set vreo trei ghemuri, fapt ce pe ea a ambitionat-o iar pe Ana a amagit-o.Intr-un tip incredibil de scurt, Simona face 6 ghemuri la rand si termina victorioasa.Cum de a fost posibil? Nu au mai contat cele doua break-uri facute de Ana pentru ca de multe ori a fost “ajutata” de Simo cand ea era batuta. Supraapreciindu-se, Ana cade prada jocului necrutator al Simonei care face un break la zero, apoi isi face ghemul propriu desi a fost condusa cu 0-40 si apoi egaleaza la 3 cu un drive tare si apoi cu un forehand invers contre pied.Sunt sigur ca s-a observat fata transfigurata a Simonei, care a devenit imposibil de oprit, in timp ce Ana prea nervoasa nu-si mai gasea cadenta cu arma ei principala.Simona isi face ghemul la zero, castiga si ghemul pe serviciul Anei cu retururi lungi si bine plasate.Romanii si aromanii din tribuna exulta la cei doi asi consecutivi, la cele 3 mingi de meci ale favoritei si bratele lor se ridica la cer, iar Simona castiga un meci jucat mai intai cu ea insasi si apoi cu aceasta mare jucatoare care este Ana Ivanovic

Mai are importanta ca aceasta a fost a 52-a victorie din acest an? Eu cred ca nu, si dorinta imediat a Simonei devenea usor de implit: hotel, masaj, relaxare.Cuvintele de multumire adresate fanilor in limba romana au adus in sala alte ropote de aplauze si de sperante pentru finala de maine.

Parca am mai vazut meciul cu Sam Stosur…

Comments

comments

Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu Login