Nici in ruptul capului nu puteam sa accept ca Simona sa dea mereu pe forehandul Marketei, stangacea din Cehia, de unde lovitura sa cu spin inalt era extrem de deranjanta, sau determinanta in aparare. Tocmai cand gandeam ca incapatanarea proverbiabila a Simonei sau poate automatismele insusite in timp, mi-am dat seama ca Simona s-a ferit de scurtele exceptionale ale adversarei, venite din rever
Aceasta a reusit nici mai mult nici mai putin decat 14 astfel de lovituri si Simona a returnat cu punct doar una!?, iar la 10 dintre ele nici macar nu a schitat dorinta de a alerga. Explicatia acestui fapt are cauze adanci, poate din juniorat, si am mentionat de nenumarate ori acest lucru: Simo nu are demaraj pentru alergarea in fata, nu anticipeaza scurta chiar daca nu e ascunsa, dar acum si pentru ca efectele cehoaicei erau imposibil de strunit, si scurtimea mingilor sale era extrema…
Nimic nu mai e de spus, decat ca cehoaica a fost dispusa sa alerge si sa scoata mingi grele avand convingerea ca Halep va gresi in cele din urma sau ii va da pe rever si va face punctul. Ea a servit bine, si a avut rabdare mai multa, fapt ce i-a lipsit Simonei, chiar daca a fost indemnata de Dobre sa nu se grabeasca si sa reia constructia punctului daca adversara se apara bine…
Nu-i sfarsitul lumii ca s-a pierdut un meci, chiar daca indispozitia fizica din final era vizibila, doar ca fiind a doua oara cand a fost depasita de cehoaica ii va fi greu sa isi ia revansa, fiindca stilul acesteia se muleaza parca pe defectele Simonei.
Halep – Vondrousova 6-2, 5-7, 3-6 sau 14-15, dar cehoiaca a punctat cand a trebuit…Pas cu pas tribuna s-a “intors” si a scandat numele Marketei, care a incantat spectatorii cu jocul sau atat de eficient si de bine …aparat.
Situatia Simonei in classament se complica mult, fiindca Bertens, Kvitova si Pliskova o pot intrece toate trei, iar avansul pe care il va lua Osaka va fi enorm, fara a mai calcula si cele 2000 de puncte pe care Simona le are de aparat la Paris.
Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu Login