Nimeni nu se indoia ca Simona Halep n-ar reusi sa faca 2 puncte, dar nici acestea nu erau sigure de indata ce era prevazut si meciul cu Karolina Pliskova, si ne faceam socoteli, incluzand-o in ecuatia calificarii si pe Miki Buzarnescu, N-a fost sa fie, fiindca cehoaica Siniakova a fost excelenta si a intors meciul de la 0-3, castigand apoi 12 ghemuri contra 3…Ne aflam asadar in situatia pe care nu ne-o doream fiindca dublistele Cehiei, le-am numit pe Katerina Siniakova si Barbora Kreicikova sunt de o buna bucata de timp liderele mondiale ale probei, castigand anul trecut si pe zgura de la Paris si pe iarba de la Londra. Si de ce ne-am temut nu am scapat, Irina Begu si Monica Niculescu s-au vazut in situatia de a incerca imposibilul, sa bata puternicul team ceh chiar la el acasa.
Stiam ca “Monirina “ este un cuplu valoros, ambele au castigat cate 9 trofee la dublu (doua chiar alaturi) si saptamana trecuta in Tailanda au reusit sa se impuna in competitia de la Hua-Hin.Fara a minimaliza succesul de acolo, trebuie sa spunem ca nu au avut cine stie ce adversare, in nici un caz unele care sa se apropie macar de valoarea cehoaicelor, dar bucuria de se regasi si de a juca din nou intr-o finala le-a mobilizat suficient.De aceasta data era nevoie de alt gen de mobilizare, care includea si mandria de a juca pentru tara si de a se ridica la nivelul adversarelor, reusind pana la urma o victorie de rasunet mondial, care trimite Romania in semifinalele competitiei, in care vom intalni Franta in deplasare.
Dramatismul meciului a fost demonstrat nu numai prin succesiunea scorului dar si prin cele aproape 3 ore de joc, prin cifrele statistice extreme de apropiate, si totusi fetele noastre s-au impus.Ele s-au completat perfect, au jucat de la bine spre foarte bine amandoua, au crezut in victorie si au luptat pana la ultimul punct, uneori chiar eroic, reusind puncte magnifice, in care Irina a copiat reflexele si sangele rece dela fileu ale Monicai, iar aceasta s-a molipsit de la Irina lovind tare din fundul terenului, scotand mingi incredibile dar mereu dominata de alergarea catre fileu. E drept ca nu de putine ori ea nu a punctate cand avea mingea in racheta, dar la viteza jocului nu puteai face ce-ti doreai…
Moni a macinat rabdarea si concentrarea adversarelor prin interceptiile sale, uneori doar printr-o miscare inselatoare care forta greseala adversa, iar Irina mai sigura ca alta data a lovit tare si lung, aducand mingea in racheta Monicai, sau facand punctul direct.Pentru neutrii meciul a fost senzational, pentru miile de cehi si sutele de romani (majoritatea din Cluj in frunte cu primarul lor) au suferit enorm, iar paroxismul a fost la cote inalte cand cehoaicele au revenit de la 2-4 la 4-4 in decisiv …In meciurile de dublu sunt rare ocaziile cand un punct este transat dupa mai bine de 10 lovituri.In acest meci am vazut nenumarate astfel de puncte care au necesitat 12,14 si chiar 17 lovituri, uneori cu cele 4 jucatoare aflate in apropierea fileului, ceeace a facut ca spectacolul sa fie total. Si totusi romancele s-au impus, as zice pentru ca au crezut ca pot bate , pentru ca au profitat si de usoara oboseala acumulata de Siniakova care s-a ambitionat sa joace si la simplu, dar si de emotiile suplimentare ale gazdelor care aveau totul de pierdut.Monica a fost un argint viu in fata fileului, reusind voleuri castigatoare prin niste slice-uri care parca ingropau mingea, si devenind responsabila cu determinarea si concentrarea, adrenalina ei mutandu-se si in mintea Irinei dar si a romanilor din tribune. Strigatele ei biruitoare dupa cate o minge importanta castigata, au produs mereu o marire a gradului de indarjire, de incredere.Fetele noastre au facut putine greseli nefortate, desi au riscat destul la un moment dat, dar le-au silit pe Katerina si Barbora sa arate ca misiunea lor devenea dintr-una simpla, intr-una imnposibila.Erau destule momente cand barajul romancelor din fata fileului parca spunea ca pe acolo nu se mai trece, Irina chiar s-a adresat Monicai zicand ca va veni si ea in fata.
A fost cu siguranta cel mai bun meci de dublu facut vreodata de romance, cu o valoare aproape similara cu victoria de mare slem a Simonei, care a suferit in tribuna si apoi a fost prima care a incalecat gardul de protectie ca sa-si imbratiseze colegele.
Romania – Cehia 6-7(2), 6-4, 6-4, dupa un tenis intens, cu lovituri care arata de ce este tenisul atat de iubit pe tot globul.Acum suntem si noi intre primele 4 natiuni cu echipa si cred ca ne putem considera favorite sa trecem si de Franta in semifinala din aprilie.Daca le avem sanatoase, fetele noastre pot ajunge in finala unde se vor intalni cu invingatoarea meciului Belarus-Australia.
Mult noroc si aveti grija de voi!
Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu Login