Socialize

Anul Halep si ziua Simonei…

simonaAstazi este ziua Simonei Halep, dar cred ca sunt in asentimentul D-tra sa spun ca 2013 este anul Halep! La 22 de ani Simona a reusit sa faca o lume intreaga sa vorbeasca despre ea si o sumedenie de jucatoare sa fie ingrijorate daca au meci cu ea…Ultima ei invingatoare, Venus Williams a declarat ca nici nu stie cum de a castigat impotriva ei, fiindca Simo a jucat un tenis minunat.

Cele 3 turnee castigate anul acesta , la Nurnberg si Budapesta pe zgura si la Rosmalen Hertogenbosh pe iarba au facut din ea o veritabila campioana si locul 18 ocupat acum, este unul excelent, fiind in antecamera primei decade, pe care o poate atinge anul viitor.

Dupa un tur 3 la Tokyo, Simona poate repeta performanta si la Beijing, junde dupa Ula Radwanska o poate intalni din nou pe Maria Kirilenko si apoi o revansa de orgoliu cu Serena Williams. Sa speram ca jocul va merge la capacitatea ei maxima si cu totii vom fi fericiti.

Clasamentul sau pe 12 luni ii confera dreptul de a participa la turneul de la Sofia , o copie in mic a marelui turneu al campioanelor, care aduna doar invingatoare de turnee si  cu un clasament valoros.Deocamdata Simo este pe al treilea loc, cu care are participarea asigurata, iar daca va avea interesul sa joace sunt sigur ca va face o figura frumoasa.

Deocamdata sa-i dorim un parcurs cat mai lung la Beijing, dar mai ales “La multi ani!, cu multa sanatate si succese nenumarate in activitatea sa in WTA.”

Comments

comments

Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu Login