Socialize

Andreea, un model de urmat

andreea slusarciuc, timisoaraCa orice copil sanatos si dinamic, Andreea Slusarciuc a fost indemnata catre sport, mai ales fiindca parintii doreau ca fetita lor sa-si consume energia intr-un mod util si placut, sa se manifeste in colectivitate si seara sa… doarma bine. Nimic deosebit pana aici, fiindca asa se intampla cu foarte multi copii din tara noastra, doar ca unii chiar se pot baza pe sportul pe care l-au practicat, pentru a se desavarsi ca oameni.

Fetita mai degraba scunda, dar puternica, avea dorinta sa faca un sport de contact, si o atrageau disciplinele baietesti, dar pana la urma tatal a decis: te duci la tenis! In Timisoara natala, erau destule terenuri pe care profesau antrenori priceputi, asa ca micuta s-a vazut undeva la marginea orasului, la o baza sportiva privata, a carei nume avea sa afle mai tarziu ce insemna. Grigore Vanc, tatal tenismenei profesioniste Andreea Vanc, se ocupa de ceva timp de initierea si cresterea copiilor in tainele tenisului si a preluat copila de 9 anisori, fara sa intrevada un talent urias, dar bazandu-se pe calitatile ei fizice. Ca orice copil caruia nu trebuie sa-i arati de prea multe ori ce are de facut, cu indemanare si buna coordonare, Andreea s-a remarcat prin vivacitate si un potential enorm, alaturi si de micile fite copilaresti, care se refereau la un echipament frumos, totul la moda, cu ifose de vedeta, dar cu o conditie fizica uluitoare pentru cei 13-14 ani ai sai. La 17 ani, ambitioasa domnisoara era capabila de efort sustinut si s-a gandit ca trebuie sa se cunoasca mai bine pe ea, sa-si cunoasca limitele fizice si dupa ce s-a pregatit cateva saptamani, a alergat un maraton! A fost o proba de vointa care a demonstrat calitati deosebite la tanara in formare, dar care stia ce vroia!

Andreea nu s-a prea inaltat, dar cei 160 cm nu au impiedicat-o sa loveasca mingea cu putere, sa serveasca foarte bine pentru inaltimea sa din saritura si sa arate o explozie in brat, desigur nativa. De pe la 13 si pana la 16 ani a lucrat cu mai multi antrenori din oras (Razvan Popoviciu, Adrian Rosu, Doru Trifan, Toni Gaspar), dar mai ales cu Gavra, care i-a cizelat loviturile, i-a slefuit baza tenisului sau si i-a dat aspect ”competitiv”. Concursurile prin tara nu au deranjat-o fiindca Andreea si-a aratat si alta fata a personalitatii ei, fiind foarte sociabila, mereu vesela, prietenoasa, un om de echipa, calitati care aveau sa o ajute enorm in viata.

Se apropia varsta la care orice tanar se gandeste ce va face cu viata sa, incearca sa descopere ce-i place si pentru ce este facut, dar inca nu banuiai ce-i poate capsorul.

andreea din timisoara invata si joaca tenis in SUAIntr-una din zile, avea abea 17 ani, lamurita de o colega, le spune parintilor ca s-a gandit sa mearga in Statele Unite, sa-si termine studiile liceale si daca va putea sa faca si o facultate. Surpriza elevei a fost de proportii: parintii nu s-au opus si dupa ce a primit vestea ca este acceptata la un liceu cu profil sportiv, Andreea a plecat peste ocean, tocmai la Anchorage, cu racheta si cu sperantele in bagaj. Fiindca si-a depus candidatura mentionand ca este jucatoare de tenis, a fost acceptata fara probleme, si daca la inceput a avut dificultati de limba, la tenis a devenit cea mai buna din liceu!

Din conversatia noastra, razbate mereu respectul pentru tenis, multumirea adusa parintilor care au indrumat-o catre acest sport minunat si sprijinului pe care l-a primit din familie. Crede ca programul de schimburi culturale in baza caruia Andreea a ajuns in… Alaska americana, era parca facut pentru ea, fiindca a fost imediat indragita de familia la care s-a prezentat, care a purtat-o in marile orase americane si a sustinut-o sa termine liceul si apoi sa-si depuna CV-ul la o multime de universitati, alaturand si un CD demo pentru a arata specialistilor care este nivelul sau in tenis.

Universitatea din Charleston a statului West Virginia se felicita si acum dupa doi ani, pentru alegerea facuta, Andreea fiind lidera echipei feminine de tenis, campioana in stat, desemnata jucatoarea anului, fiind in acelasi timp si o studenta foarte buna. Competitiile din cadrul Conferintei zonale i-au procurat notorietate, si se pregateste profesionist, fiind atenta la tehnica sa, dar si la grija permanenta pentru corpul sau, de care este mandra.

Nu cred ca mai trebuie aratat cat de diferita era viata in State fata de cea de la noi, cate reguli noi si mai ales schimbarea mentalitatii a trait, cata emotie, presiune si incertitudine a simtit. Andreea a invins orice obstacol si acum se afla in situatia sa-si aleaga un masterat, pe care il va sustine si din bursa primita si din banii adunati din orele de tenis predate. Acum la 21 de ani, studiaza economia si relatiile internationale, iar tenisul, dragul ei TENIS, este permanent in mintea si in sangele ei. Devenind antrenoare asistenta, va ramane sigur in lumea sportului, si se va desavarsi ca om.

Andreea este o pilda excelenta pentru multi tineri romani, care au ocazia prin tenis sa patrunde in lumea invatamantului american, atat de competitiv mondial.

Felicitari Andreea, felicitari familiei care a avut mereu incredere in ea, iar daca cineva se indoieste de cele spuse mai sus, il pun in legatura cu “originalul”, avand de castigat si o prietena absolut speciala

Andreea a strans din dinti de multe ori, dar este foarte aproape de a reusi in… maratonul vietii.

Comments

comments

Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu Login