De regula il vedem la joc pe Adrian Ungur in meciurile de Davis Cup, sau ale turneului ATP de la Bucuresti. Am avut ocazia sa-l vad pe Adi in turneul de la Istanbul, jucand poate cel mai bun tenis al sau, castigand calificarile, apoi turul 1 si confruntandu-se cu favoritul 2 al competitiei, Grig Dimitrov, un jucator care a batut la portile primei decade, de o eleganta speciala, parca din acelasi aluat ca Federer sau Wawrinka. Ei bine, daca fileul ar fi fost o oglinda uriasa, Grigor si Adrian ar fi fost oricand reflexia unuia sau a altuia. Cei doi au un stil atat de asemanator, iar scorul a fost atat de strans intre ei incat daca nu-i cunoasteai nu stiai care e 29 si care 194…
Minunatul rever cu o mana al lui Adrian, completat cu un forehand fie plat sau liftat, cu abilitatea de a pune scurte si cu un serviciu decent care nu a prea fost atacat, s-a opus unui rever similar, al unei drepte asemanatoare , al unui sprint excelent la scurte si in fine unui serviciu uneori exploziv. Deplasarea lor a fost asemanatoare, raliurile s-au soldat cu puncte facute pe rand, niciunul nu se reevidentia pana cand celalalt nu se revansa, puncte de break salvate si suficiente raliuri suspans, care au provocat un meci minunat.
Nu pot uita ca la Roland Garrosul de acum 4 ani Roger Federer a spus despre Adi ca este un “magic player” care i-a luat set si trebuie sa arat ca in comentariul in limba engleza al meciului cu bulgarul au abundat epitete ca “superb”, “amazing” sau “wonderful”.Adrian a jucat curajos, relaxat si a atacat de cate ori a putut, sau chiar si-a construit atacul, a mers la fileu de nenumarate ori si a punctat cu efect.Sa poti sa castigi set in fata lui Dimitrov era deja o performanta, si daca te gandesti ca a pierdut doua longseturi cand le-a dus pana la 5-5 pe fiecare si mereu in avantaj, este clar ca echilibrul a fost vizibi, laudabil pentru roman. Doar 7 puncte a facut in plus Dimitrov si daca doar 3 deveneau cu usurinta lui Adrian, ar fi fost chiar egalitate si la eficacitate. La tenis se masoara altfel scorul, asa ca cineva trebuia sa castige si acela putea fi chiar si Adrian.
Mi-a placut jocul sau si sunt sigur ca si cu spaniolii in Davis Cup va arata acelasi tenis incantator…Ungur –Dimitrov 5-7, 6-4, 5-7.
Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu Login