Socialize

Omagiu de 8 martie, pentru doamna Daiana Mergea

daianaUn dialog chiar si la distanta cu Daiana Caterina Mergea este o intamplare fericita pentru interlocutorul ei, plina de caldura, sinceritate, de lipsa de clisee, de aflarea unor amanunte poate neasteptate, dar suficient de limpezi si placute, pentru a o cunoaste, pe ea si pe sotul ei…

Sotia campionului roman, Florin Mergea, este umbra lui, ingerul de pe umarul sau, cu siguranta sufletul pereche, bucuria sa si uneori criticul dulce dar si aspru. Daiana nu glumeste cu nici o afirmatie, cu nici un raspuns, este clara, limpede ca intregul ei demers prin viata, iar profilul sau feminin este omagiat astazi atat cat ne pricepem si poate prea putin fata de cat merita.

Aflam ca de copila a avut visele legate de tenis si a cochetat cu performanta, dar aripile nu si-au luat zborul, fiindca era deja prea marisoara la 10 ani, iar familia a decis ca scoala e mai importanta decat o improbabila cariera sportiva. A regretat, ca orice copil caruia ii ascunzi visul, dar apoi s-a resemnat, ramanand o mare admiratoare a sportului alb, care iata , peste ani a imbratisat-o si pe ea.

Daiana recunoaste ca tenisul a fost mai intai si mai apoi un baiat caruia prietenii ii spuneau Dodo, de la faptul ca era mai plinut, dar asta nu l-a impiedecat sa fie mare vrajitor al mingilor rosii si galbene .

Gorjul i-a adoptat pe amandoi, desi Daiana este nascuta in Bucuresti iar Florin in Craiova. Destinele lor s-au impletit de nedezlegat acum 6 ani, deci cand Florin avea 24 si era pe un drum care desi legat de tenis, nu era si de cel de performanta. El era implicat intr-o scoala de tenis pentru copii si adolescenti desi avusese ca si junior succese formidabile chiar la cel mai mare turneu, in catedrala verde de la Wimbledon. Campion la simplu si la dublu cu Horia Tecau, Florin nu prea era hotarat sa apuce pe drumul performantei reale, desi in sufletul sau dorea acest lucru. Timpul a avut grija si de implinirea lui ca sportiv de clasa, dar iata ca doar dupa ce s-a desavarsit ca barbat, ca sot. Acum Florin este extrem de invidiat fiindca este mereu acompaniat de sotia lui, care-l umple de dragoste si protectie sufleteasca.

flo si daia in masinaAsa se face ca dupa casatorie si terminarea studiilor Daianei, a fost mai greu, fiindca distantele dintre soti nu erau deloc agreate, asa ca cei doi au luat hotararea capitala ca el sa reintre in circuitul profesionist iar ea, sotia, ii va fi alaturi peste tot si vor fi permanent impreuna.Asa cum ii place ei sa spuna, au luat totul de la zero, cu pretul asumat cu bunavointa de a renunta la cariera de medic. Ea a inteles ca timpul biologic al unui sportiv de mare performanta este limitat, iar cariea sa poate incepe oricand. Nimic mai limpede pentru un cuplu tanar care nu a dorit decat sa fie legati permanent unul de celalalt, Daiana intelegand ca Florin trebuie sprijinit pentru a iesi dintr-o stare ce ar fi impiedecat dezvoltarea lui ca tenismen.

Cu ajutorul Daianei am aflat ca barfele precum ca Florin nu se pregatea temeinic si nu lua tenisul in serios au fost mai degraba nascocite si colportate de unele persoane din anturajul sau, care justificau astfel lipsa rezultatelor asteptate. Asa am ajuns si la conceptul agreat de multi, cum ca sportivii cu har sunt mai putin harnici, spre deosebine de muncitorii care uneori reusesc mai repede. In cazul lui Florin era falsa ideea ca nu se pregatea, el fiind chiar un adevarat perfectionist in antrenamente si iata ca dupa un timp, mai putin sau mai mult asteptat, a ajuns sa culeaga roadele muncii sale.Apropiatii de buna credinta ai lui Florin pot depune marturie ca era si este foarte muncitor cand era vorba despre tenis. De fapt ascensiunea sa era imposibila fara fundamentul unei munci serioase, rasplatite astazi.

In timp Florin a jucat alaturi de Mugurel Anagnastopol, Andrei Daescu, Philipp Marx, Oliver Marach, Marin Draganja si cu toti a facut performanta, a urcat continuu in clasament, dar era in cautarea unui partener ideal.Se pare ca l-a gasit in persoana englezului Dominic Inglot, cel cu care si relatia umana in afara terenului este cea asteptata, fapt agreat de soti, o calitate a britanicului. Daiana a simtit ca parteneriatele cu cei mai sus amintiti nu duceau acolo unde isi propusesera ei si deciziile de despartire, luate fara regret sunt dovada ca mereu si mereu era un salt inainte, si nu-si pot reprosa nimic.

cupa la daianaDaiana a fost mereu aproape pentru a-l asculta pe Florin, a venit si ea cu argumente, a fost in deplin acord cu tot ce s-a inamplat in viarta sotului sau sportiv. Oare drumul lor pana la partenerul de astazi ar fi fost acelasi daca nu se puneau mereu de acord cu incredere in viitorul lor? Dominic a spus mereu ca partenerul sau este incredibil de dedicat drumului sau spre varful ierarhiei de dublu, ca are o incapatanare in a crede in succes, dar mai ales ca poate sa induca si lui aceeasi stare. Psihicul romanului este de otel, nimic nu-l poate face sovaitor, rezista la orice incercare si era si este sufletul oricarui cuplu pe care la construit in acesti 4 ani de revenire spre varf.

 

Daiana incearca sa fie cat mai liniștita pe margine terenului, dar recunoaste ca nu este deloc usor, si starile se pot schimba de la o zi la alta sau chiar de la un moment la altul in timpul meciului. Aflam ca Florin este un jucător care se încarcă foarte mult cu energia primită din afara terenului, de aceea este foarte important pentru el sa aibe mereu contact vizual cu soti a lui, între puncte si in pauze. Sunt si momente in care el are nevoie de liniște si echilibru, dar alteori de multă energie si manifestare mai aprinsa din partea partenerei lui de viata.

Daiana recunoaste ca nu este niciodată usor sa pierzi un meci strâns, mai ales atunci când ai avut mingi de meci. Este mai usor sa pierzi un meci cu un scor clar, sa te gândești ca ceilalți au fost mai buni decât tine in ziua respectiva, decât sa iti dai seama ca o minge norocoasa pentru adversari sau o decizie luată greșit intr un moment te-au facut sa pierzi meciul. Pentru ei, faptul ca in ultima perioada au pierdut numai la scoruri strânse poate fi văzut si ca un lucru foarte bun, mental însă nu este deloc usor de trecut peste necaz. Aici intervine din nou rolul sau, Daiana avand seriose cunostinte despre psihoilogia sportiva si nu este doar nutritionista de serviciu. Cand s-a putut nu au ezitat sa externalizeze unele servicii, avand acum si terapeut si antrenor si chiar au o relatie serioasa cu o firma de management. Lucrurile sunt pe un fagas excelent, mereu sunt multe de facut, dar in doi si cu ajutor le fac fata, iar rezultatele confirma cele spuse.

Degeaba incerc eu sa spun ca rezultatele alaturi de Inglot sunt excelente, ca rapid ma vad contrazis, Daiana afirma ca se doreste si mai mult. Echipa este încă la început, e nevoie de timp,meciuri si mult antrenament, pentru a se suda si a deveni solida si constanta in joc si rezultate. Faptul ca după doua luni si un Grand Slam ei sunt pe locul 5 si foarte aproape de echipele din fata,ca s-au castigat meciuri grele împotriva unor echipe foarte bune, ii fac sa fie optimiști si încrezători ca planul lor este unul realizabil.

Daiana isi aminteste cu nostalgie de perioada de acum 4 ani cand Florin antrena copii pentru performanța, ii plăcea foarte mult ceeace făcea, si nici el, nici ea nu isi imaginau ca in doar 6 luni urmau sa porneasca din nou pe tur… Acum Dodo este un om implinit, si alaturi de sotia sa gusta si frumusetile meleagurile pe care le viziteaza, si nimic nu este mai imbucurator deca sa o faca impreuna,

Credinta lor este ca trebuie sa se mențina in primele 8 echipe pana la finalul anului pentru a se califica la Turneul Campionilor. Londra este o fagaduinta asa cum a fost locul afirmarii.Daiana are grija sa-l conduca atent, discret si cu…reusita!

La multi ani Daiana, si de 8 martie si de acum incolo!

 

Comments

comments

Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu Login