Socialize

Alexandra rade, Alexandra plange

Alexandra Dulgheru

La Cali in Columbia, dupa eliminarea Edinei Gallovits-Hall, care inca nu are meciuri in picioare dupa o pauza de cca 4 luni, si a Ralucai Olaru, sperantele noastre se legau de Alexandra Dulgheru si Alexandra Cadantu. Datorita aparitiei de ultim moment a neozeelandezei Marina Erakovic, care a fost instalata favorita 1, Dulgheru a fost desemnata favorita 2 si in sferturi urma sa joace cu favorita 8, nimeni alta decat Alexandra Cadantu. Astfel de meciuri dintre conationale sunt deschise oricarui rezultat, si calculul hartiei nu prea are valoare.

Am asteptat cu interes aceasta partida, mai ales ca primele tururi am intregistrat rezultate bune din partea celor doua romance. Astfel, Dulgheru a trecut de canadianca Sharon Fichman cu 6-2, 6-0 si de spaniola Ferrer Suarez cu 7-6(9), 6-4, iar Cadantu a invins pe Annalisa Bona din Italia cu 6-4, 6-0, apoi pe slovena Petra Rampre cu 6-4, 5-7, 7-6(6).

Meciul direct dintre fetele noastre a fost destul de scurt, fiindca Dulgheru s-a  impus cu 6-2, 6-3, urcand in semifinala. S-ar putea ca Alexandra Cadantu sa fi fost si un pic obosita, ea jucand si 3 meciuri de dublu, in pereche cu Raluca Olaru si si-a asigurat locul in finala. Oricum, Alexandra Cadantu are o frumoasa comportare si mai adauga 20 de puncte la zestrea sa, in tentativa de a reintra in prima suta de jucatoare.

Alexandra Dulgheru va juca in semifinala cu o reprezentanta a Spaniei, Dominguez Lino Lourdes, care la 30 de ani este pe locul 82 si are un bun debut de an. Daca ne amintim bine, acum 5-6 ani Lourdes era pe un loc in jurul lui 40 si are o experienta foarte bogata. Alexandra are insa capacitatea de a o invinge si a prinde finala, incercand si ea ca si fetele de la dublu sa faca din Cali o afacere romaneasca. Ne amintim cu placere de faptul ca anul trecut Irina Begu a castigat la simplu, dar si la dublu, impreuna cu Ema Bogdan.

Comments

comments

Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu Login