Cu ce ramane Simona dupa Wimbledon

Cu parere de rau fac afirmatia ca Simona nu a fost pregatita emotional pentru semifinala de la Wimbledon, si de aceea nu s-a putut concentra complet si de aceea a venit si accidentarea. Aceasta este efectul unei atentii superficiale a modului de deplasare, iar calcatul stramb nu s-a datorat proastei intretineri a terenului de joc ci doar a unui pas necontrolat, pe fondul lipsei de concentrare deplina.

Cu o seara inainte, Sabine Lisicki arbora un zambet larg, care de fapt era un rictus al spaimei cu care a jucat, cu care a pierdut, fiindca numai relaxare nu s-a vazut in miscarile ei. Simona este o alta natura emotionala, se interiorizeaza, constientizeaza, vrea sa se adune si de multe ori reuseste. Ea a intors destule meciuri gata pierdute, dar acum miza si presiunea au fost prea mari. Sansa de a deveni numarul 2 mondial, chiar 1 mondial in „Race to Singapore”, posibilitatea de a juca finala de la Wimbledon, templul tenisului mondial (chiar daca organizatorii si cei de la spatii britanice verzi au gafat de multe ori sau nu mai sunt la inaltimea hoticultorilor de alta data) au facut ca presiunea asupra sa sa fie mai mare decat cea de la Paris. Acolo Simo a mai jucat si castigat cu 4 ani in urma si de aceea alta era conjunctura, zgura si arenela mai prietenoase.

Acum sansa enorma pe care o avea de a deveni mai mult decat un nume in tenis, de a scrie istorie, a fost coplesitoare. Ea a strans din dinti si a jucat pana la capat, dand senzatia ca nu este preocupata de glezna, dar din pacate doar la ea s-a gandit chiar daca durerile nu erau atat de acute, insa teama de a nu recidiva nu au lasat-o sa joace dezinvolt. Daca-i iei Simonei placerea de a se deplasa, de a zburda pe teren, mai bine ii legi mana dreapta la spate ca sa nu mai poata tine racheta in mana.

Ea face totul din bucurie, din placerea de a se misca, de a lovi, de a puncta, de a construi, de a castiga. Daca-i iei una din aceste placeri, o ai dezechilibrata, incompleta si ii va fi greu sa se impuna in fata unei jucatoare necrutatoare ca Bouchard. Aceasta a lovit cat a putut de tare, oricand si mereu, stiind ca marja de siguranta pe care o are va fi destul de permisiva ca punctele sa se adune mai mult in dreptul ei.

Acum Simo va deveni si mai puternica si mai sigura pe ea, mai ambitioasa si in viitorul imediat mai prietena cu hardul care se vede la orizont. Daca m-ar asculta pe mine, Simona nu ar trebui sa joace pe zgura de la Bucuresti, chiar daca glezna i se va dezumfla la timp. Avem destule jucatoatere bune care sa ne reprezinte, dar avem doar o singura campioana adevarata.

Simona ramane cu o experienta extraordinara, suficienta pentru a ataca alte turnee mari in forta. Chiar daca nu se va mai intalni cu un astfel de tablou la indemana (vorba lui Ilie Nastase), va izbandi cu siguranta.

Comments

comments