Socialize

Simona Halep campioana entuziasmanta in 3 turnee WTA

simo plangePersonal nu gasesc cuvinte sa o mai caracterizez pe micuta constanteanca, pentru ca succesele ei consecutive, de meciuri si turnee castigate, comentariile referitoare la ele sunt de acum apanajul ziaristilor din toate tarile si subiectul preferat al tuturor site-urilor de specialitate din intreaga lume.Poate doar cele 4 jucatoare din fruntea clasamentului mondial sa egaleze formidabila sa serie, dar eu cred ca intr-un timp relativ scurt ea se va apropia de ele si de ce nu,  se va insinua in top 10. Chiar nu-mi pasa daca unii gandesc altfel, fiindca modul elegant dar si convingator cu care a invins in serie, indiferent ce clasament au avut adversarele sale, imi da dreptate, iar ea trebuie sa exploateze la maximum aceasta stare de gratie care nu este data oricui. Cu siguranta ca stiti ca vestita Kurnikova care a avut succese in turnee de grand slam de dublu s-a retras din activitate fara sa castige nici un turneu de simplu.Este exemplul care-mi vine in memorie, dar mai pot aminti ca celebrele noastre jucatoare Ruxandra Dragomir si Irina Sparlea  au castigat in  toata cariera lor cate 4 turnee, iar Simona la 21 de ani are deja 3 in palmares. Sa va mai amintesc ca exceptionala noastra mare campioana Virginia Ruzici (12 turnee castigate dintre care si Roland Garros-ul) este in apropierea Simonei cu o consiliere de care ar trebui sa fie invidioase orice jucatoare. Cand ma gandesc ca Maria Sharapova l-a licentiat pe Hogstedt si l-a ales ca antrenor pe Jimmy Connors pot sa inteleg ca toate jucatoarele tintesc sa se inconjoare de cate un staff de valoare.Simona il are pe Andrei Mlendea,  care parca a actionat un resort special , asezat undeva ascuns in eleva sa, care a adus la suprafata o jucatoare de o siguranta dezarmanta, cu o aliura de mare campioana prin tot ce face pe teren, disponibila la efort dar mai ales posesoarea unui bagaj tehnico-tactic teribil la doar 3 ani de seniorat.

Sa ne bucuram, dar sa-i si aratam niste scaderi care pot sa-i lungeasca timpul minunatelor asteptari si ar putea sa-i puna bete in resorturile ei fantastice. Simona nu are inca “rautatea” marilor campioane, fiind inca prea “inocenta” cand este vorba sa lichideze rezistenta adversarelor.Ea nu are voie sa piarda un set bol la Alexandra Cadantu, care era in stare sa-i intoarca meciul si nici 3 mingi de set in tiebreak cu finalista de astazi, care i-a si furat setul.

Nu are voie ca in pozitii ca si castigate, cand adversarele sunt iremediabil depasite si doar privesc neputincioase sa greseasca forehanduri simple, riscand pe acolo pe unde fileul este mai inalt, si ceeace este mai rau , asezandu-se cu fata la lovitura si aruncand bratul fara ajutorul corpului.Aici e vorba de o pripeala sau poate de nerabdarea de a puncta.Eliminand micile neatentii, scurtele deconcentrari care se mai observa, ea poate fi imposibil de batut, poate doar de o mana de jucatoare. Nu am mai avut demult, asta inseamna de ceva zeci de ani, o jucatoare atat de eficienta si cu rezultate atat de promitatoare la o varsta atat de frageda.Trebuie sa fim bucurosi si sa o pastram ca pe un bun national, contribuind fiecare cum poate (mai ales Federatia de tenis) cu cate un sprijin cat de mic pentru a-i veni in intampinarea succeselor sale. Agnieszka Radwanska a fost chemata la Presedentia Poloniei si decorata, de ce nu ar putea si Presedintele nostru  sa-i confere o distinctie sportiva nationala? S-a facut acest lucru si pentru mai putin, deci acum e randul Simonei ca natiunea sa-i arate recunostinta si pretuire. Trebuie ca presedintele Federatiei romane de tenis sa faca propunerea si sa avem increderea ca Simona va plange din nou de fericire asa cum a facut-o deja.Fotografia alaturata este marturie ca Simo nu este o mica masinarie robotizata, setata doar pe victorii, ea este umana, timida si educata, facuta din sentimente pe care cu greu le exteriorizeaza.Interiorul ei este insa atat de dens si rezervele sale de zile astrale atat de bogate incat WTA-ul va face sa mai curga multe rauri de cerneala, incarcate cu elogii, cu statistici impresionante, cu calcule speciale pentru saptamana urmatoare ( incredibil dar adevarat), pentru aceasta micuta romanca.

In meciul din  finala Hungarian Grad prix  Simona Halep vs.Yvonne Meusburger 6-3, 6-7(7), 6-1 .

La revedere la Bastad, unde Simo va fi favorita 2 ( nr.1 va fi Serena Williams), iar ea se simte “fantastic”…

Comments

comments

Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu Login