Aflandu-se fata in fata cu cea mai buna pereche de dublu a ultimilor ani, fratii gemeni americani Bob si Mike Bryan, Horia si Robert nu au reusit nici de data aceasta sa-i invinga, desi si-au dorit nespus acest lucru pentru a se revansa dupa infrangerile din finala de la Wimbledon si de la turneul campionilor, desi spre final si-au adus advesarii in “genunchi”. Faptul ca au avut minge de meci la 6-5 pentru ei si nu au punctat, parca nici nu este atat de grav, pentru ca serveau americanii, dar sa conduci in tiebreak cu 5-2, sa urmezi de doua ori la serviciu, si sa nu inchizi meciul, este aproape imposibil de crezut si mai ales de “digerat”.
Acum ii inteleg pe cei care si-au aruncat televizoarele sau computerele pe geam, deznadajduiti cand idolii lor au pierdut incredibil, in special la fotbal. Noi romanii care am facut o noapte alba, presimtind ca baietii au sansa lor, acum cand americanii nu prea se aratau in forma, am incremenit in fata scorului online, incercnd cu forta mentala sa miscam din loc acea cifra cinci, care a stat intepenita cateva minute, desi noi am servit de 3 ori. Urasc cifra cinci, de acum vreau sa sar peste ea ca si NASA peste 13.
Pe tot parcursul meciului, dar parca mai mult in decisiv, Horia si Robert au arata o siguranta apreciabila la serviciu, si de regula si-au castigat ghemurile autoritar, cei care aveau probleme sa o faca erau fratii Bryan. Nu-mi pot explica de ce Horia si Robert s-au blocat, cum de nu au mai facut un punct din 4 pentru a atinge scorul de sansa de meci, care ar fi pus o presiune mare pe americani. Culmea este ca situatia statistica a aratat la final ca noi am servit 13 asi fata de 4, cu primul serviciu am realizat 79% puncte, fata de 64, am facut 66 puncte direct castigatoare fata de 35, si totusi… Sa recunoastem ca americanii au facut 95 de puncte in total, iar ai nostri doar… 94. Nu acel punct diferenta a scris istoria ci palmaresul adversarilor, care in finalul finalului a fost acel al… treilea geaman Bryan, de dincolo de fileu.
Acum lamentarile nu au nici o valoare, scorul ramane, dar si comportarea minunata pe ansamblu a lui Horia si Robert ramane, ca si respectul tuturor. Horia Tecau are sanse sa devina al 7-lea jucator al lumii (in situatia in care indianul Paes nu va castiga finala impreuna cu Stepanek ), pozitie absolut extraordinara, care nu cred ca va fi egalata de vreun roman in acest… mileniu. Sa tinem deci cu fratii “nostri” americani, pentru a pune lucrurile la punct, iar daca nu va fi sa fie, locul 8 are aceeasi conotatie, de valoare fenomenala.
Scor final Tecau-Lindstedt vs Bryan-Bryan 6-4, 3-6, 6-7(5).
Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu Login