Socialize

Wimbledon 2013, iata-l ca vine…

wimbCopil fiind si jucand cu un Dunlop-maxply din lemn si mingi Slazenger, ma inchinam la “zeul Tenis” si cand auzeam de Wimbledon imi venea sa-mi fac cruce atat de emotionat eram, mai ales  de povestile celor mai mari din jurul meu. Pe atunci Tiriac era inca junior, Nastase era un copil ca si mine si auzeam numai nume cu rezonanta anglo-americana. Stiam insa ca celor care ajung sa joace acolo ar fi trebuit sa li se faca statuie…

Dupa multi ani, Nasatase joaca o finala cu Borg si o pierde de justete, dar finala pierduta cu Stan Smith mi s-a parut una din cele mai urate zile din viata mea, mai ales ca Ilie juca bine si cand sa faca un ghem hotarator in setul 5, Stan da o rama in disperare care pune mingea imparabil. S-a prabusit cerul, dar numai in sufletul lui Ilie sa nu fi fost… Ce bucurie cand Ilie a castigat dublul cu Connors si mixtul de doua ori cu Rosie Casals, ce povesti frumoase, pacat ca sunt prea vechi… La juniori, Sabau, Mergea si Tecau ne-au reinnodat bucuriile lor cu succesele vechi, si aici s-a terminat istoria veche si mai recenta a romanilor la selectul club lononez.

In acest an vom avea pe tablourile principale 6 fete: Sorana Cirstea, Monica Niculescu, Simona Halep, Irina Begu, Alexandra Cadantu si Raluca Olaru dar si 3 baieti, Victor Hanescu, Adrian Ungur si Horia Tecau. Sunt multi? Pentru o tara ca Romania care asigura infrastructura doar pentru anumite valori, in care Federatia este lipsita de mijloacele financiare si nu le are nici macar la nivelul de a 10-a parte ale altor tari, cand copiii si juniorii se sustin singuri este chiar mult, super laudabil, care reflecta doar talentul incontestabil al jucatorilor romani, dar nu si autoritatea administrativa, sunt chiar foarte multi.

Toti se lauda cu succesele tenismanilor, dar nimeni nu spune ca ei doar cu cetatenia reprezinta Romania, fiindca cu altceva  nici nu este posibil.

Sorana Cirstea va juca impotriva elvetiencei Stefanie Voegele si are prima sansa, Monica Niculescu se intalneste cu nemtoaica Mona Barthel si meciul este echilibrat, Simona Halep va juca cu Govortova si va castiga, Irina Begu va avea in fata pe Torro Flor si are prima sansa, Alexandra Cadantu se confrunta cu Tamira Paszek si are mult de luptat, Adrian Ungur va juca cu Benoit Paire si are sansa a doua, iar Victor Hanescu va juca impotriva unui “zeu” al gazonului Roger Federer, iar oamenii nu prea au sanse in lupta cu… zeii.

Comments

comments

Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu Login