Socialize

Madalina Gojnea a spus “adio, dar raman cu tine!”

madaDupa retragerea neoficiala a Lianei Ungur din lumea competitionala , iata ca si Madalina Gojnea a anuntat ca renunta la statutul de jucatoare si se va dedica antrenoratului. Cum se spune: “adio dar raman cu tine”, fiindca ea este de mica atinsa de puterea magica a tenisului, contaminata nevindecabil de acest “flagel” modern, care face an de an milioane de “victime”, ea nu iese din sfera tenisului.milioane de oameni iubesc tenisul si daca as trece pe o bucata de hartie toate persoanele pe care le cunosc si care iubesc tenisul, s-ar aduna cu sutele, cu miile,  iar eu sunt doar un trecator prin viata cu racheta in mana…

Madalina, Mada cum imi place mie sa-i spun a fost si este o fiinta extrem de comunicativa, fire deschisa, spontana, prietenoasa, inteligenta, sensibila, care cauta perfectiunea si  frumosul si respecta relatiile umane, o luptatoare pana la ultimele resurse de energie, care are o suma de calitati atat de dorite si necesare unui bun pedagog, unui formator de caractere sportive, a unei prietene si confidente perfecte, si la fel ca si Liana Ungur se va realiza cu siguranta ca si antrenoare.

Ea a iubit si iubeste tenisul extraordinar si cunoascandu-i o parte din familie am inteles de ce, fiindca asa a fost educata, asa a fost sustinuta sa traiasca, iar  statutul de ntrenor i se va potrivi perfect.

madaliDe mica ajunsa in Bucuresti, ploiestenca ce lupta cu indarjire pe teren, denumita “tractoras” de chiar primul sau slefuitor, Dinu Vulpescu, apoi crescuta de Remus Crisan, Ionel Iovanescu si consiliata psihologic de Stefan Tudosi, Mada a cerscut , s-a format ca jucatoare la Olimpia Bucuresti, cu care a cucerit nenumarate titluri nationale, si a intrat in lumea mare a tenisului. Mada a confirmat ca si cadeta, castigand 3 titluri de campioana europeana , iar ca junioara a jucat 3 semifinale de mare slam, doua  la Roland Garros la simplu si la dublu si apoi la dublu la US Open.A castigat o multime de turnee ITF la simplu si la dublu si a patruns in lumea senioarelor, ajungand pana pe locul 149, pe care anul trecut si anul acesta a incercat sa il atinga din nou.

 

Din nefericire accidentarile care s-au tinut lant au privat-o de atingerea obiectivului sau, si daca umarul, fisura de la coasta, tendinita la mana dreapta si o leziune la gamba stanga au fost “dusmanii” sai declarati, micul tractoras a gasit de cuviinta ca nu se mai poate lupta cu propriul corp si trebuie sa puna racheta competitionala in cui si sa o ia in mana pe cea de slefuitoare de talente.Romania a pierdut o jucatoare dar a castigat o antrenoare care va rasplati “zeul” tenis cu succese ale elevilor sai.

Nu mai am varsta copilariei ca sa fiu fericit alaturi de antrenoarea Madalina, dar sunt sigur ca elevii ei, micutii din Ploiesti si din Bucuresti vor fi binecuvantati de apropierea cu aceasta campioana extraordinara.Ea admira armonia  si sunt sigur ca si copii o vor simti si o vor rasplati. Scriam candva ca anul acesta Mada se afla in fata unui nou inceput, pornind cu energie pe el, dar la un moment dat acest drum i s-a aratat potrivnic si s-a asezat sa reflecteze, sa faca planutri de viitor in afara circuitului profesionist.Nu stiu cat de mult timp ii va ramane pentru micile escapade cu rolele sau cu bicicleta, sa mai asculte pe Celine Dion sau Richard Marx, dar si pe Holograf sau Directia 5, fiindca energia consumata cu copii este insemnata (o stiu din experienta), dar cand se lasa seara, sensibilitatea ei si romantismul care se mosteneste dar nu se stirbeste niciodata o va indemna sa ia o care in mana si sa-i  multumeasca lui Mihai Sebastian pentru “educatia” care i-a facut-o…

Mada paseste in viata “civila” poate se va casatori  poate va avea copii, dar cu sigurana ca ii va face tenismeni.

Mada este la un inceput de drum, sa-i dorim multe impliniri, dar la aceasta rascruce din viata ei trebuie sa-i adresam : “multumim Madalina Gojnea!”

Comments

comments

Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu Login