Socialize

In prima zi Sorana, Irina si Tamira victorioase, Victor, Adrian si Alexandra Cadantu au pierdut

irina-begu-Desigur ca va va surprinde poate alaturarea jucatorilor nostri a numelui austriecei Tamira Paszek, dar ea este eleva lui Andrei Pavel si este prietena noastra.Dupa ce ne interesam de rezultatele romanilor, ii vine randul si ei sa o urmarim si sa ne bucuram de fiecare reusita a ei.

Ai nostri s-au comportat diferit, dar numai Adrian a dezamagit fiindca nu a prea contat in fata rusului Evgeny Donskoi, un jucator destul de obscur, chiar daca este cu cateva locuri mai sus in clasament. Adi s-a tinut bine doar in debuturile seturilor, dupa care a cedat mereu initiativa.Scorul este cam sever dar astazi doar atat s-a putut, 6-4, 6-4, 6-2 pentru rus..Acesta  a avut cifre mai bune la toate capitolele dar seria asilor sai a fost determinanta ca Adi sa nu reuseasca nici un break, fata de 4 ale lui.Hardul nu e suprafata favorita a lui Adrian asa ca la Paris il asteptam mai performant.

Alexandra Cadantu a castigat primul set in fata englezoaicei Heather Watson, pe care a mai batut-o si altadata, facandu-ne sa speram  la victorie.A castigat 39 de puncte fata de 27 si usurinta cu care a facut cele 3 break-uri dadea de inteles ca Heather nu stie juca impotriva ei.Din pacate in setul al doilea lucrurile au stat exact pe dos, 3-6, iar in decisiv Alexandra a cedat definitiv.Per total englezoaica a facut 90 de puncte, cu doar 12 mai mult, si doar un break in plus, doar ca am putut trage concluzia ca Titi nu a avut lovitura decisiva si cu o adversara de acelasi stil rabdarea si tenacitatea isi spun cuvantul .E greu de crezut ca vreo jucatoare sa fie mai luptatoare decat Alexandra, dar iata ca daca nu pui presiune pe adversar, ajungi sa fi dominat.La fel ca si Adrian, Alexandra este asteptata in circuitul de zgura sud american si la Paris ii dorim un prim meci castigat in seria celor 4 mari.

Victor Hanescu a inceput excelent meciul cu japonezul Kei Nishikori si a castigat primul set la tiebreak, surprinzandu-si adversarul mult mai bine cotat si mai tanar cu vreo 8 ani, dar apoi nu a mai tinut ritmul impus de Kei care a jucat din ce in ce mai alert si ghicind tot mai des serviciurile romanului.

Scor final, Hanescu  vs. Nishikori 7-6(3), 3-6, 1-6, 3-6, dar era greu de presupus ca intr-un meci de 5 seturi Victor sa poata castiga.Il asteptam si la dublu unde va face pereche cu Martin Klizan, un slovac ce agreaza mult jocul de dublu.

Prima care a adus o victorie Romaniei a fost Sorana Cirstea care nu s-a prea intrebuintat pentru a castiga in fata americancei Coco Vanderweghe, chiar daca noi am avut emotii, fiindca Sorana exact cu astfel de jucatoare ( in jurul locului 100) are probleme.Acum americanca s-a trezit in fata tavalugului romanesc si aplaudam ofensiva Soranei care mai ales in  primul set a venit des la fileu si a punctat cu regularitate.Chiar daca in setul al doilea Sorana a fost mai asezata ( sau poate tocmai de aceea)  a castigat mai clar si scorul general de puncte 61-43 ne scuteste de altfel de comentarii.Meciul urmator va fi inpotriva uneia din gemenele Pliskova si anume cu stangacea Kristina, care de acum un an si jumatatede la BCR Ladies a facut progrese foarte mari si scoala ceha nu se dezminte nici in acest caz.Longilina Pliskova trebuie alergata dar nu pleznita pentru a i se face puncte cadou si mai rebuie mare atentie la serviciile sale.Sorana are toate atuurile ca sa intre in turul al treilea, macar pentru a repeta isprava de anu trecut.

Irina Begu nu avea un meci usor cu olandeza Arabntxa Rus, jucatoare care in zi buna este chiar periculoasa. Jocul insa a fost la discretia Irinei care in setul intai a trait destul de periculos, acordand 13 sanse de break Arantxei din care insa a salvat 11 si astfel cu cele 3 break-uri castigate de ea din tot atatea ocazii(!)   s-a impus cu 6-4.In continuare Irina nu a mai dat atatea sanse olandezei si a castigat cu un 6-2 clar si linistitor, dar Arantxa a ajutat-o cu 6 duble greseli foarte bine venite in economia ghemurilor servite de ea.Meciul din turul al doilea este infinit mai greu, in fata “marei maestre” Agnieszaka Radwanska, al carei joc l-am admirat si apreciat deseori in aceasta pagina. In meciul ei de debut, poate si datorita adversarei, australianca Bobusic quasi necunoscuta, sau a prea marii increderi ca nu are cum sa piarda, a jucat cu gandul aiurea si chiar s-a vazut in situatia de a pierde primul set, dupa care a urmat o serie impresinanta de 9 ghemuri castigate in stilul sau atat de inconfundabil. Irina va trebui sa joace la un foarte bun nivel si doar atacul ii poate aduce sanse reale, fara sa intre in jocul inselator si de mare anduranta al polonezei.In concurs vor intra si Simona Halep si Edina Gallovits si Monica Niculescu, ultimele doua cu sanse fragile in fata Serenei Williams si Victoria Azareka.Apoi ne vom concentra si spre meciurile de dublu si vom astepta sortii de la mixt…

 

Comments

comments

Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu Login