Nole Djokovic campion al campionilor in 2012

Turneul de inchidere al  sezonului 2012, organizat de ATP la Londra, sub numele de Turneul Campionilor, s-a incheiat cu victoria sarbului Novak Djokovic, care tocmai trecuse pe primul loc al clasamentului mondial, iar cu aceasta victorie a incheiat anul ca si lider autoritar.

Londonezii si nu numai ei au avut ce vedea fiindca meciul a fost frumos, cu multe rasturnari de scor si a satisfacut mai ales pe spectatorii neutrii si evident pe fanii invingatorului. Adeptii lui Federer care sunt foarte multi in Anglia, ca sa nu mai spun in lume, au fost dezamagiti de scor dar nu si de jocul lui Roger. Dupa parerea mea elvetianul a jucat cam la 75 % din valoarea sa reala dar oboseala si-a spus cuvantul mai ales dupa meciul epuizant cu Murray, de doar cu o seara mai inainte. El ne-a aratat ca va mai conta la varf  inca un numar de ani, pe care doar el ii va stabili, fiindca si atunci cand se va retrage va face fata nivelului tenisului din prima decada de jucatori, chiar daca nu va mai putea castiga un turneu de grand slam. Stilul sau rapid pe hard sau gazon si loviturie sale ii dau dreptul sa continue cu frumoase succese. De partea cealalta, sarbul Nole a fost superior mai ales fizic si avand o mare putere de lupta a reusit sa traga de el si atunci cand Federer se arata si se credea superior. Aceasta caracteristica a sa si a conationalilor sai il ridica de multe ori si reuseste sa renasca atunci cand putini mai cred. Djokovic nu a jucat la valoarea sa maxima si este si normal sa fie asa dupa o saptamana de mari eforturi, cu atat mai mult cu cat el mai are posibilitati de progres. El isi poate  imbunatati serviciul, mai ales al doilea, dar backhandul in lungul liniei este inca deficitar. Sigur ca aceasta lovitura da batai de cap si altora, dar atunci cand este data rapid, face punct. Daca lungul liniei este lovit doar pentru a schimba directia mingii si nu poti lua  imediat startul spre coltul opus, nu mai ajungi sa dai cu forehandul si atunci incepi sa renunti, chiar daca noi din afara vedeam ca era momentul si era posibil sa faci punct. In aceste cazuri nici Roger nu ajungea rapid la minge si se vedea silit sa loveasca din pozitie deficitara, de unde si auturile mari pe care le dadea incercand crosul. Nole care ar fi vrut sa derapeze ca pe zgura se vedea departe de minge si risca niste pasi mari care-l dezechilibrau si efectul era acelasi: greseala.

In acest sens, cand ai in fata un  jucator care imediat te pedepseste daca nu ai facut punctul, trebuie sa fii Murray ca sa ajungi la minge si apoi sa returnezi decisiv.

Cei patru jucatori din fruntea ierarhiei, il socotim si pe Nadal, au stiluri diferite dar au si probleme comune, pe care le rezolva in mod personal, pentru a-si pune in valoare loviturile decisive. Noua ne este usor sa privim si sa constatam, dar fara aceste mici probleme nu am mai vedea puncte incheiate. Raliurile lungi si in forta ar putea fi interminabile daca nu ar aparea riscul, nerabdarea.

Federer incepe perfect meciul facand 9 puncte din primele 10 jucate si evident ca a luat conducerea cu 2-0. Atuul moral il conduce spre cel de al treilea ghem, dar chiar daca avea deja 3-0, se intrezarea ca  Djokovic intra in joc si forteaza raliuri cat mai lungi pentru  a-si regla loviturile, dar mai ales pentru a macina fortele adversarului. Acesta, continuand jocul agresiv reuseste sa faca o minge de break si cu siguranta ca la 0-4, sarbului ii era greu sa mai spere la primul set. Incep sa apara loviturile foarte plasate, se cauta marginile terenului si contre-pied-urile incat punctele erau tot mai disputate si nu puteai sti care dintre jucatori va lovi decisiv. Cu destula dificultate Nole face primul ghem si de aici joaca de la egal cu Federer, fiind capabil sa recuperezedin diferenta de scor. Intradevar el reuseste break-ul presand reverul lui Roger cu forehandul inside out si acesta da 2 mingi in fileu si doua in aut. Djokovic reuseste egalarea la 3 venind la fileu si chiar daca mai greseste o face asa zis pozitiv, devenind  tot mai periculos. Acum am citit frustrarea elvetianului care a pierdut doua ghemuri la rand  si se mobilizeaza perfect la serviciu aparand si doi asi, servind puternic si facand 4-3 destul de usor. Djokovic egaleaza la 4, reusind doua forehanduri in cros dintre care ultimul avea sa fie cu un unghi foarte mic ce nu mai poate fi ajuns, dupa unii specialitatea casei. Suntem la 4-4 si Nole are o minge de break dar nu se concentreaza decat la un passing apoi neatent da un retur in aut si apoi inca o data. Federer nu poate profita de avantajul luat fiindca da si el un aut nefortat. Nole mai are doua oportunitati de break, ultima realizata cu o lovitura de kinograma, parca blocandu-si picioarele si apoi intinzandu-se si reusind un forehand senzational in cros. Lovitura a fost atat de perfecta, lasand impresia ca a fost data cu incetinitorul, din incheietura mainii, din poigne cum spun francezii, ceace de fapt inseamna taria si elasticitatea pumnului. Aceasta lovitura era demna de punctul break-ului. Federer nu cedeaza si face re-break desi porneste greu in ghem si chiar are de aparat o minge de set a sarbului.

Acum Nole da un aut si un fileu si se face 5-5. Tensiunea a ajuns la cote inalte, jucandu-se chiar la sacrificiu din moment ce Djokovic plonjeaza ca in bazin cu riscul unei accidentari care putea pune in pericol chiar continuarea jocului. Specatorii exulta fiindca s-a intrat in tiebreak si tenisul vazut era de inalt nivel. Djokovic conduce cu 2-0 si tine distanta facand prima minge de set, fiindca Roger incearca o lovitura decisiva  si scoate de putin in coridor un lung de linie cu backhandul. Acum, cu siguranta cum preciza si Ion Tiriac de la microfonul comentatorului, elvetianului i-au trecut prin minte cele doua mingi de 4-0 pe care le-a risipit, gasindu-se in situatia de a evita pierderea setului. Ca orice mare campion el depaseste aceasta stare, cu o minge uluitoare, care l-a facut pe Nole sa stea uimit in centrul terenului si sa se mire pret de cateva secunde bune cu o mimica uluita: Roger se afla la fileu si Nole reuseste un passing spre backhand care il depaseste pe elvetian, dar care se duce catre minge si cu spatele la fileu si doar din poigne reuseste un slice de forehand care trece in cros pe langa adversar! Surpriza a fost atat de mare incat asistenta a explodat in urale dupa o clipa de uimire. Din pacate pentru Federer el greseste mingea urmatoare de putin dupa care Nole nu-l mai iarta. Revin la comentariul lui Ion Tiriac care, desi scorul era 3-0 pentru Federer, spunea mereu ca sarbul va intra in joc si va deveni periculos pe masura ce trece timpul, el stiind sa astepte si sa se manifeste la timp, fara sa lase impresia ca se teme. Ca si mine, maestrul a adus in discutie si calitatile genei sarbe, care nu cedeaza niciodata si are credinta ca victoria nu-i poate scapa. De altfel, acesta a fost unul dintre atuurile sarbului care a facut doi ani superbi in tenis si nu prea are de gand sa cedeze suprematia. Sa fim totusi drepti, lui ii da mana cand este cu 6 ani mai tanar decat Federer…

Setul doi a semanat mult cu primul pentru ca Federer a facut break inca de la primul ghem, dar dupa 10 minute chinuitoare si epuizante, in care avantajele s-au succedat de o parte si de alta a fileului. Cu toate ca Federer a abuzat de slice-ul de backhand la retur, care drept sa spun nu prea il incomoda pe sarb, el reuseste sa castige ghemul dupa al patrulea avantaj, urmare a unor erori nefortate venite de dincolo de fileu. A urmat 2-0 firesc, 3-1 cu voleuri stop si contre pied-uri frumoase ale elvetianului, dar urmate si de greseli care l-au adus in joc pe Nole. De data asta nu a mai fost 3-3, fiindca Roger a stiut sa-si conserve break-ul pana la 5-3, punct de unde el a pierdut 4 ghemuri consecutive, sau se poate spune ca Djokovic a castigat 4 ghemuri pana la finele setului si al meciului.

Federer incepe sa acuze oboseala si scurteaza pe cat posibil lungimea punctului, punand si o scurta, atacand la fileu, mizand si pe serviciu, doar ca in fata lui se afla cel mai bun jucator la retur, care se salveaza incredibil dupa servicii bine plasate si pune multa presiune pe elvetian care trebuie sa loveasca spre imparabil daca vrea sa faca punctul. De aici cateva greseli nefortate ale lui Roger si inevitabilul se produce, sarbul face break si apoi egaleaza la 5. Acum nelinistea il apasa pe Roger care nu mai are luciditatea de a se aseza corect la minge si da cu rama, da in aut si in fileu sau chiar nu mai ajunge la un cros  pe forehand. Condus cu 6-5, Roger se expune, este plimbat dintr-o parte in alta si desi stie unde-i va veni mingea nu mai ajunge la ea. La 30-40, adica la minge de meci, am avut parte de un punct superb care avea sa fie ultimul, pentru ca la un atac ce parea foarte bun, Djokovic gaseste un raspuns incredibil, lovind un passing cu reverul in lungul liniei, radicand mingea aproape din podea, dezechilibrat si uimitor pentru toata lumea, Federer ne-asteptandu-se la asa ceva. A fost o incheiere apoteotica, iar Federer s-a recunoscut invins de un adversar care in acea seara a fost mai puternic si parea invincibil. Federer ramane cu bucuria de a fi jucat a 8-a finala cu 6 victorii (doar Lendl are 9 finale jucate) dar si cu amaraciunea de a nu compensa pierderea locului 1 din top cu o victorie mobilizatoare pentru anul urmator. Diferenta mica dintre cei doi jucatori a facut-o incapatanarea sarbului de a nu ceda nici cand parea depasit, pentru ca apoi sa ne arate adevarata masura a valorii sale.

O incheiere superba de sezon, care mi-a starnit condeiul, care trebuie sa ne ajunga pana la Australian Open, cand este posibil sa-l avem pe teren si pe Nadal, pentru ca echilibrul sa se refaca si sa nu avem doua semifinale dezechilibrate. Am putea spune ca Murray si Djokovic l-au infrant pe Federer pentru ca de invins cu adevarat nu va putea nimeni sa o faca.

Comments

comments