Neasteptata infrangere a cuplului Tecau-Lindstedt in finala de la Wimbledon

Putem spune ca la Wimbledon s-a inregistrat o surpriza in finala de dublu? Daca ne uitam la palmaresul celor doua cupluri vom afirma, dar daca am vazut meciul nu mai suntem siguri…

Adversarii supergalonatilor Tecau si Lindstedt, care erau pentru a treia oara consecutiv in ultimul act si care au la activ nenumarate victorii de turnee si in fata unor echipe renumite, au intrat pe tablou ca urmare a unui wild card si daca unul dintre ei, l-am numit pe Jonathan Marray nu era englez, nici vorba de jucat in acest turneu.Partenerul sau Frederik Nielsen, un danez care se chinuie sa intre in prima suta de jucatori la simplu, joaca dublu foarte rar si doar de amuzament, dar impreuna au alcatuit un tot extrem de omogen, care nu degeaba i-au invins in semifinala pe fratii Bryan.Sunt convins de faptul ca Horia si Robert nu i-au subestimat si au incercat sa joace cel mai bun tenis al lor si se aratau in forma, tinand seama de felul cum au ajuns in finala, in mod foarte autoritar, doar ca jocul in sine nu a mai mers, sau poate adversarii lor s-au aratat surprinzator de competitivi. 

Desigur ca supararea este enorma, iti vine sa-ti atarni racheta in cui, dar trebuie sa fim fair si sa recunoastem ca ai nostrii nu ar fi meritat victoria mai mult decat necunoscutii lor adversari, si nu era destul sa o doreasca si noi sa fim alaturi, pentru ca in sport, chiar si in tenis mingea e …rotunda. 

Din pacate, Marray si Nielsen au fost macar egali la eficienta serviciilor, la voleuri fie directe fie interceptate, dar cu siguranta ca au fost mai buni la retururi (si aici s-a vazut valoarea danezului, care are un clasament mai bun decat Hanescu de pilda), si s-au miscat mai rapid pe teren, suplinind anumite stangacii de plasament.

Anglia exulta: in acest an au un castigator la dublu si un finalist la simplu, si nu-si puteau dori mai mult, ca sa “amortizeze” chltuielile ocazionate de investitia facuta pentru acoperisul retractabil de pe terenul central. Din 1936 si pana acum niciun englez nu a mai jucat finala, si au trecut 76 de ani, adica o viata de om…　

Primul set se merge cap la cap pana la 3-3, si vine break-ul, poate prea repede si setul se castiga la pas cu 6-4, creind o falsa impresie de meci usor si o victorie facila. Horia si Robert s-au miscat bine, chiar economicos, dar si adversarii au aratat clasa si setul urmator avea sa o confirme.Amandoi, si danezul si englezul au inceput sa serveasca mai bine, nu-si mai cedeaza serviciul si la 5-4 pentru ei, cu un ghem alb, vor face break-ul pe serviciul lui Robert, care mai da si un smeci afara si un voleu gresit, ca ultima minge sa o greseasca Horia cu un voleu care agata fileul. Setul al treile putem sa spunem ca a reprezentat cheia meciului, mai ales pentru ca s-a incheiat cu un tiebreak, si pentru ca oferea mai mult calm echipei castigatoare.Ghemul decisiv a avut o desfasurare aparte fiindca Marray si Nilsen au condus cu 4-0 si au avut 6-3, adica trei mingi de set, realizand-o pe ultima, cand au servit ei.Asadar 7-6 cu 7-5 la puncte.

Trebuie mentionata o faza care s-a petrecut la 4-0, cand Marray a facut punctul la fileu, s-a pus 5-0 pe tabela de marcaj, dar englezul, cu un gest de mare sportivitate a aratat arbitrei (care cica nu vazuse) ca a atins fileul in timpul loviturii. Arbitra Azderaki cea care ne-a mai uimit cu faze controversate si la alte meiuri a fost nevoita sa faca rectificarea si sa schimbe sorul in 4-1!A venit repede 4-3, dar adversarii nostrii au fost linistiti, ca niste mari campioni si au facut 6-3. Recunosc ca nu am mai vazut asa ceva nici la intalnirile amicale dintre pensionari, si acesti baieti modesti si mereu zambitori ne-au devenit brusc simpatici.Ca sa fie si Nielsen in centrul atentiei, el se accidenteaza la incheietura mainii stangi si avea sa loveasca cu backhandul cu mare dificultate, cel putin cateva minute bune, pana cand probabil s-a mai alinat, dar ai nostrii au jucat mereu cu gandul ca trebuie sa-l pistoneze pe acea parte, fapt ce a creat un stres in plus, fara eficienta scontata.

In setul urmator, suntem din nou martori la un tiebreak si cautam cu infrigurare un sprijin statistic, pentru a le acorda victoria alor nostri. Dupa ce incepem prost, fiind condusi si cu 5-2, reusim sa facem 4 puncte consecutive mai ales prin Horia care practic a castigat ghemul decisiv prin servicii tari, cu un retur teribil, ajutat si de Robert care a reusit un lung de linie cu backhandul care intra in coridor.Avea sa fie una din ultimele bravuri ale lui Horia si Robert, fiindca adversarii, foarte uniti si de fanclubul Liverpool, s-au impus cu autoritate castigand setul decisiv, fiind mai proaspeti, mai rapizi, dar aratand destule cunostinte despre specificul jocului de dublu.

Tecau si Lindstedt au mereu probleme cu cupluri asa zise slabe, si prefera sa joace cu indieni cu americanii sau cu dubluri de rangul lor.E de gandit!

Comments

comments