S-au tras la sorti meciurile tabloului de dublu si oricine priveste imperechierea cuplurilor remarca imediat ca la fel ca si anul trecut, fostii campioni la dublu de la Wibledon-juniori, Horia Tecau si Florin Mergea, vor fi adversari.
La trecuta editie, Mergea facea pereche cu Mugurel Anagnastopol si au jucat de la egal cu valorosii lor adversari, pierzand dramatic in supertiebreak. Anul acesta Mugurel a fost inlocuit cu Andrei Daescu si se pare ca aceasta pereche este mai valoroasa, jucand deja 6 finale, castigand 4 trofee si etaland un joc de buna factura, care se imbunatateste permanent, joc pe care am avut ocazia sa-l admiram si in Olanda cu prilejul meciului de Cupa Davis. Sortii au fost nemilosi cu Florin si Andrei, fiindca ei aveau posibilitatea sa puncteze pentru propriul clasament, asa insa, oricat ne sunt de simpatici, ei pornesc cu sansa a doua. Va fi un meci foarte frumos, si va invitam sa nu-l scapati.
Un alt motiv pentru care merita sa mergeti la arenele BNR, este prezenta a 4 romani pe tabloul principal, Adrian Ungur, ajuns aici prin forte proprii, dar si Marius Copil, Victor Crivoi si Gabriel Moraru, beneficiari ai unor wild card-uri acordate de organizatori.
Din nou va invit la arena pentru a vedea un super jucator, l-am numit pe francezul Gilles Simon, care ieri a jucat la Monte Carlo impotriva lui Rafa Nadal si a facut-o entuziasmant pe alocuri. Este un jucator de superclasa, care daca s-ar lua mai in serios ar fi fara probleme in top 10, fiindca oricand este mai valoros decat americanii Fish sau Isner.
Desigur, in eventualitatea castigarii meciului din primul tur, Horia si Robert, a patra pereche a lumii la acest moment (in clasamentul calculat pe acest an), vor juca mereu la victorie, neconcepand sa nu castige turneul.Va trebui sa mergeti sa vedeti cum au evoluat in timp, mai scurt sau mai lung, ceilalti invingatori, Florian Mayer si Jurgen Meltzer dar si capriciosul Marcos Bagdatis, care in zi buna poate face meciuri senzationale. Sarbul Victor Troicki poate fi surpriza turneului, cu spiritul sau de luptator, dar si cu valoarea sa incontestabila.
La conferinta de presa, si in discutiile particulare, Ion Tiriac a declarat ca pentru a avea zgura albastra la Bucuresti este doar o problema de timp, si de bani, demonstrand ca vizibilitatea mingii este de 15 ori mai mare pe viu si de 28 de ori mai mare la TV.
Vom vedea la Madrid, peste doar doua saptamani, cum s-au acomodat jucatorii cu acest gen de zgura, chiar daca au declarat (toti patru din frunte) ca nu o agreeaza. Oricum, organizatorii si proprietarul turneului dicteaza regulile jocului.
Iata si rezultatele de astazi din turneul de calificare:
Gianluca Nasso (Italia) 240 – 679 Andrei Mlendea 6-3, 6-1
Jurgen Zopp (Estonia) 126 – 477 Razvan Sabau 6-4, 6-3
Erik Chvoika (Canada) 233 – 1171 Andrei Savulescu 6-1, 6-2
Rafin Guillome (Franta)167 – 1140 Ghilea Alexandru 6-1, 6-0
Cred ca nu mai este nici un secret ca dupa ce Razvan Sabau se va retrage, din spate nu vine decat trupa de juniori de 16 ani, care peste vreo 5-6 ani va arata ce stie.
Primul tur programeaza cateva partide interesante, care trebuie urmarite, fiindca echilibrul sau participarea alor nostri genereaza interesul:
Adrian Ungur – Dudi Sela (Israel)
Marius Copil – Tobias Kamke (Germania)
Victor Crivoi – adversar venit din calificari
Gabriel Moraru – Lukasz Kubot (Polonia)
M. Bagdatis(Cipru) – Potito Starace (Italia)
Lukas Lacko (Svk) -Jeremy Chardy (Franta)
Nu uitati de regalul Horia Tecau/ Robert Lindstedt – Florin Mergea/ Andrei Daescu
Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu Login